Varianta 86

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 86

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 7:53 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 086

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat/ în
texte poetice studiate, care aparţin lui G. Bacovia,
pornind de la următoare afirmaţie critică: ,,În opera sa,
decorul, oamenii, lucrurile au culoarea cenuşie a plumbului, fiindcă peste tot domină tristeţea, apăsarea,
dezgustul refulat, fie pentru o lume stăpânită de forţe obscure, implacabile, covârşitoare, fie pentru un
mediu fizic care transmite în suflet oboseală, descompunere, conştiinţa mizeriei iremediabile sau
nostalgia dureroasă a evadării”.
(Lidia Bote, Simbolismul românesc)
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 86 Rar de George Bacovia

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:33 pm

III. 86 (tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat care aparţine lui George Bacovia: Rar)


Lirica bacoviană este dominată de o nelinişte continuă. Temele abordate sunt teme precum singurătatea, angoasele, plictisul, agonia, melancolia. Frecvent întâlnite sunt motivul ploii, al toamnei, al evadării, al marii plecări. Astfel, George Bacovia este considerat a fi poetul toamnelor dezolante, putrede, al iernilor ce dau sentimentul sfârşitului de lume, al căldurilor toride în care cadavrele intră în descompunere, al primăverilor nevrotice şi iritante. Exponent al Simbolismului în literatura română, Bacovia cultivă frecvent simbolul ca modalitate de surprindere a corespondenţelor eului cu lumea, natura şi universul.
Poetul percepe o lume care trece printr-o criză şi care intră în descompunere. Viziunea sa sumbră şi dezolantă este ilustrată şi în poezia „Rar” care face parte din volumul de versuri „Plumb”. Titlul operei defineşte exact starea de spirit tipic bacoviană care se identifică cu renunţarea, izolarea de lume şi încetinirea ritmului normal al vieţii. Cadenţa impusă sporeşte angoasa, descurajând. Întreaga poezie este străbătută de un sentiment adânc de regret şi melancolie ce chinuie sufletul. Repetarea exclamaţiei retorice „Ce melancolie!” sugerează această realitate lăuntrică.
Cadrul liric este de asemenea insolit, un han îndepărtat, vag definit („Într-un han, departe / Doarme şi hangiul”). Un loc altădată plin de forfotă, de zgomot, hanul, devine, în viziunea lui Bacovia, un simbol al pustiului. Uzitarea adjectivelor „singur”, „deşarte” sugerează starea de solitudine şi dezamăgirea eului liric faţă de lumea în care se simte străin şi neînţeles. Atmosfera apăsătoare este accentuată de ploaie, o ploaie rece, sumbră ce trimite la tristeţea autumnală. Aceasta nelinişteşte prin durată şi intensitate („Plouă, plouă, plouă...”). Ideea de pustietate reiese şi din versul „Nimeni, nimeni, nimeni...”. Este un pustiu ce înspăimântă. Astfel, eul liric îşi dezvăluie zbuciumul interior: „Tremur, tremur, tremur...”. Se remarcă lirismul de tip subiectiv prin formele verbale şi pronominale de persoana I şi a II-a, mărci ale eului liric: „de mine”, „tremur”, „mă”, „vouă”.
Încetinirea ritmului vieţii şi izolarea de lume prefigurează moartea. Dezgustul pentru lumesc conduce la retragere din mediul social animat. Este renunţarea la viaţă. Discursul liric transmite trăiri interioare, sentimente, atitudini, din perspectiva unei persoane aflate la apusul vieţii, când melancolia domină, ritmul normal al vieţii pierde din putere şi angoasele sporesc. Chiar şi capacitatea de a visa, de a spera este alterată. Această stare este definitivă, o renaştere nemaifiind posibilă. Concluzia dureroasă „Rătăciri de-acuma / N-or să mă mai cheme / Peste vise bruma.” susţine această realitate. „Bruma” este cea care acoperă visele, este simbolul renunţării, al dispariţiei bucuriei de a trăi. Eul liric se prăbuşeşte într-o singurătate apăsătoare. Se simte neputincios în faţa destinului implacabil şi a trecerii ireversibile a timpului. Tot ce rămâne în urmă nu este decât melancolie, regret şi amintire. Cadrul natural exterior este în concordanţă cu trăirile interioare. Astfel, este reluată ideea ploii ce nelinişteşte şi deprimă: „I-auzi cum mai plouă!”. Imaginea interiorităţii umane este în strânsă legătură cu imaginea cadrului natural. Natura este la fel de mohorâtă ca sufletul eului liric.
Întreaga poezie se constituie într-un tablou dominat de pete întunecate de culoare. Evocă un cadru amorţit, prăfuit şi încremenit, lipsit de viaţă. Este o destăinuire a unei vieţi chinuite, într-un spaţiu ostil ce sufocă prin materialism şi se dezintegrează continuu. Obsesia morţii şi a neantului generează toată această angoasă şi dezorganizare sufletească, obsesie sugerată prin metaforele „Noaptea e târzie” şi „Peste vise bruma”. Gândul unei existenţe inutile, lipsite de vise şi de speranţă duce la nevroză şi teamă, căci această stare de declin sufletesc este ireversibilă. Tot ceea ce în jur s-a dizolvat devine inert şi vag precum elementele cadrului natural. Soluţia este izolarea într-o lume proprie, o lume zugrăvită în culori monotone.
Lirica poetului simbolist se bazează pe sugestie şi muzicalitate. El nu exprimă stări şi trăiri comune ci ridică probleme existenţiale precum moartea şi conştientizarea ei, izolarea de social, zbuciumul interior al celui neînţeles. Trăirile sugerate sunt puternic individualizate, fiind desprinse din propria concepţie asupra vieţii şi din experienţele spirituale personale. În acest sens, poeziile lui Bacovia capătă, uneori, forma unei impresionante confesiuni a sentimentelor, o reflectare asupra universului interior ce intră deseori în conflict cu realitatea exterioară. Eul liric este desprins de realitatea celorlalţi, de aici şi viziunea distinctă despre lume. Pentru acesta lumea este un mediu ostil. De aceea, poezia, în concepţia sa, încetează să mai reprezinte lumea de obiecte. Prin creaţie este dezvăluită o realitate care îşi are geneza în procesele sufleteşti ale eului liric, fiind o proiecţie a celor mai intense trăiri.
Evocând o fire stingheră, melancolică, singuratică şi retrasă, departe de cele lumeşti, poezia lui George Bacovia se adresează celor iniţiaţi, celor care reuşesc, prin eliberarea de prejudecăţile lumii materiale, să se apropie de complexitatea mesajelor, a trăirilor şi sentimentelor sugerate în modul cel mai subtil.
În concluzie, Bacovia se impune prin universul poetic dominat de intensitatea obsesivă cu care trăieşte spaima de moarte şi de dezintegrare a naturii, un univers al tristeţii, al angoasei, al deziluziei şi dezgustului pentru forţele implacabile ce guvernează lumea.

(Mara Moroşeanu, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google [Bot]

cron