Varianta 35

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 35

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 6:53 pm

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 035

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre relaţiile dintre două personaje ale unui text narativ studiat,
aparţinând lui G. Călinescu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia personajelor alese
(de exemplu: temă, perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia
subiectului, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se încadrează,
a statutului lor social, psihologic, moral etc.;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin raportare la
două episoade/ secvenţe narative ale textului narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relaţiile dintre cele două personaje, din perspectiva
situaţiei finale/ a deznodământului.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 35 G. Calinescu Enigma Otiliei

Mesajde alin pe Mar Mai 06, 2008 9:23 am

III. 35 (relaţiile dintre două personaje într-un text narativ aparţinând lui G. Călinescu: Enigma Otiliei)

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare spre sfârşitul perioadei interbelice, o perioadă de puternică afirmare a speciei, fiind al doilea dintre cele patru romane scrise de George Călinescu. Scriitorul optează pentru romanul obiectiv şi metoda balzaciană, dar depăşeşte programul estetic, realizând un roman modern, ce îmbină elemente ale realismului, clasicismului şi romantismului.
Incipitul realist al romanului fixează elementele temporale („Într-o seară de la începutul lui iulie 1909”) şi spaţiale (în capitală). G. Călinescu urmăreşte detalii pe care numai un narator specialist le-ar putea observa, de exemplu în descrierea străzii Antim, a arhitecturii casei, a interiorului. Scena jocului de cărţi, realizată tot în manieră realistă, are scopul de a prezenta eroii principali, oferind atât date despre fiecare în parte (naratorul le realizează concise, dar sugestive portrete) cât şi despre tipul relaţiilor pe care fiecare le dezvoltă faţă de ceilalţi. Din punct de vedere al raportului incipit-final, scrierea este un romanul circular, replica lui Giurgiuveanu „Aici nu stă nimeni!” evidenţiind această caracteristică. Mutaţiile care se produc între incipitul şi finalul romanului sunt majore: iniţial cuvintele lui moş Costache reprezintă o modalitate a bătrânului avar de a se apăra în faţa intruşilor, aşezate la finalul romanului ele reflectă realitatea.
Eroii romanului respectă trăsături tipice de caracter pentru personaje lucrate în manieră clasică: avarul, parvenitul, gelosul, prin care autorul creează spectaculosul. Acesta conduce la construcţia unor tipologii: moş Costache este avarul, Aglae este „baba absolută, fără cusur în rău”, Aurica este fata bătrână, Simion este dementul, Titi este retardatul, Stănică Raţiu este parvenitul, Pascalopol este aristocratul, iar Otilia şi Felix sunt victimele, „termenii angelici de comparaţie”, după cum îi numeşte chiar autorul.
Felix crescuse la internat, fiind orfan de mamă, şi este nevoit să vină în casa lui Costache Giurgiuveanu, tutorele său legal, pentru a-şi continua studiile de medicină. Pe fiica vitregă a lui moş Costache, Otilia Mărculescu, Felix şi-o amintea vag, din vremea copilăriei. Aceasta îl surprinde plăcut, la prima ei apariţie iar prin ochii tânărului este realizat primul portretul fizic al acesteia: „Felix privi spre capătul scării ca spre un cer deschis şi văzu în apropierea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat cu bucle, căzând până pe umeri”. Portretul ei apare conturat în opoziţie cu cel al Auricăi, „Însă în trupul subţiratic, cu oase delicate ca de ogar, de un stil perfect, fără acea slăbiciune suptă şi pătată a Aureliei, era o mare libertate de mişcări, o stăpânire desăvârşită de femeie”.
Otilia reprezintă nenumăratele feţe ale ideii de feminitate, fiind, de asemenea, şi cel mai modern personaj al romanului, atât prin tehnica de realizare (pluriperspectivism), cât şi prin problematica sa existenţială. Spirit artistic, studentă la Conservator, Otilia se va apropia de Felix încă din momentul sosirii acestuia în casă. Pentru că nu îi pregătise nicio camera, Otilia îl duce pe Felix în camera sa, spaţiul său intim, prilej pentru el să descopere personalitatea fascinantă şi imprevizibilă a fetei. Dezordinea caracterizează temperamentul nehotărât şi schimbător al fetei. Acesta observă haine, cărţi, parfumuri, partituri aruncate la întâmplare. Maniera balzaciană – reliefarea caracterului unui personaj prin descrierea mediului în care trăieşte – fiind elocventă în acestă scenă.
Amândoi se dezvoltă de-a lungul romanului, însă afecţiunea stabilită încă de la început se păstrează. Fiind prima lui dragoste, Felix o transformă pe Otilia într-un ideal feminin. Comportamentul derutant al fetei, dar mai ales gesturile foarte familiare şi tandre ale acesteia, îl descumpănesc însa. Otilia însăşi recunoaşte cu sinceritate faţa de Felix că este o fiinţă dificilă şi se autocaracterizează astfel: „Ce tânăr de vârsta mea îţi închipui că m-ar iubi pe mine aşa cum sunt? Sunt foarte capricioasă, vreau să fiu liberă! [...] Eu am un temperament nefericit, mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată.”
Existenţa lor şi preocupările de ordin intelectual aproape că nici nu se intersectează cu cele ale membrilor familiei.
Felix este în permanenţă gelos pe Pascalopol, pe care îl acuză de sentimente nu tocmai paterne faţa de cea pe care el o iubeşte. În momentul în care Pascalopol vine s-o ia pe Otilia la teatru, Felix este deranjat nu de veselia fetei, ci de „satisfacţia reţinută” a bărbatului, „care nu se clasa deloc printre sentimentele paterne”. Ciudată i se pare şi înclinaţia Otiliei, „o prietenă de vârsta lui”, pentru un bărbat atât de matur. Permanent această relaţie dintre Otilia şi Pascalopol îl va contraria pe tânăr.
Sentimentele care se înfiripă de la început între ei pornesc de la o apropiere firească între doi tineri, dar şi de la o grijă reciprocă între doi orfani, ce simt nevoia să se apere unul pe celălalt. Otilia devine o obsesie pe care, în funcţie de nevoile sale, Felix o dărâmă şi o reconstruieşte, fără a fi capabil de generozităţi sentimentale prea mari. Otilia concepe iubirea în felul aventuros al artistului, dăruire şi libertate absolută, pe când Felix este dispus să aştepte oricât până să se însoare cu ea. Diferenţa dintre ei şi posibilitatea de a reprezenta o piedică în calea realizării profesionale a lui Felix o fac pe Otilia să îl părăsească şi să aleagă o căsnicie cu Pascalopol.
Eşecul în dragoste îl maturizează, dându-i putere să nu renunţe la carieră. Felix înţelege că, într-o astfel de societate, dragostea nu mai este un sentiment pur, iar căsnicia devine o afacere, nu o împlinire a iubirii. Chiar el „se căsători într-un chip care se cheamă strălucit şi intră, prin soţie, într-un cerc de persoane influente".
Consider că în relaţia Felix-Otilia, femeia este cea care dovedeşte că are puterea de a decide pentru amândoi şi forţa de a face un sacrificiu din iubire, oferindu-i lui posibilitatea de a se împlini profesional. Nici ei nu i s-ar fi potrivit viaţa modestă pe care ar fi fost obligată să o ducă alături de studentul Felix. Moartea lui moş Costache şi pierderea moştenirii impune acest deznodământ.
Otilia reprezintă pentru Felix o imagine a idealului feminin, iar pentru Pascalopol o enigmă. Misterul personajului pare a se ascunde în replica de neînţeles de la începutul romanului: „Noi nu trăim decât patru-cinci ani”.
(Ruxandra Manea, 12L; coord. prof. Luminiţa Paraipan)
alin
Elev Silitor
 
Mesaje: 54
Membru din: Dum Apr 20, 2008 12:25 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]

cron