Varianta 66

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 66

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 7:39 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 066

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-o comedie
studiată.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- evidenţierea trăsăturilor comediei pentru care ai optat, care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un
curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei comediei, reflectată în textul dramatic ales, prin referire la două scene/ secvenţe/ situaţii
ale conflictului;
- sublinierea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului, modalităţi de
caracterizare, limbaj etc.);
- exprimarea unei opinii argumentate despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt
reflectate în comedia aleasă.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 66 O scrisoare pierduta de I.L.Caragiale

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:50 pm

III. 66 (tema şi viziunea despre lume într-o comedie: O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale)

Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale este a treia dintre cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic.
Prejudecata criticului Eugen Lovinescu despre efemeritatea comediei de moravuri faţă de comedia de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp, comedia „O scrisoare pierdută" fiind actuală şi pentru că mentalitatea unei categorii sociale nu diferă prea mult în context românesc de la o epocă la alta. Ambiţiile, dorinţa de avere, privilegii sau ascensiune socială nu ţin doar de mentalitatea unei epoci. G. Călinescu susţine acest lucru: „Precum există categorii individuale, există şi tipuri sociologice. (...) Situaţiile sunt eterne şi se rezolvă în limbaj."
Opera literară „O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri, în care sunt satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu un final fericit. Personajele comediei sunt inferioare. Conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţa. Sunt prezente formele comicului: umorul, ironia şi diferite tipuri de comic (de situaţie, de caracter, de limbaj şi de nume).
Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omeneşti, piesa prezintă aspecte din viaţa politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru cameră) şi de familie (relaţia dintre Tipătescu şi Zoe) a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc.
Ca specie a genului dramatic, comedia este destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile, singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.
Textul dramatic este structurat în patru acte alcătuite din scene, fiind construit sub forma schimbului de replici intre personaje.
Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre aparenţă şi esenţă. Pretinsa luptă pentru putere poltică se realizează, de fapt, prin luptă de culise, având ca instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută" – pretextul dramatic al comediei. Articolul nehotărât indică atât banalitatea întâmplării, cât şi repetabilitatea ei (pierderile succesive ale aceleiaşi scrisori, amplificate prin repetarea întâmplării în alt context, dar cu acelaşi efect).
Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte amploarea timpului şi a spaţiului de desfăşurare a acţiunii. Acţiunea comediei este plasată „în capitala unui judeţ de munte, în zilele noastre" adică la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile.
Intriga piesei porneşte de la o întâmplare banală: pierderea unei scrisori intime, compromiţătoare pentru reprezentanţii locali ai partidului aflat la putere şi găsirea ei de către adversarul politic, care o foloseşte ca armă de şantaj. Acest fapt ridicol stârneşte o agitaţie nejustificată şi se rezolvă printr-o împăcare generală şi neaşteptată.
Conflictul dramatic principal constă în confruntarea pentru puterea politică a două forţe opuse: reprezentanţii partidului aflat la putere (prefectul Stefan Tipătescu, Zaharia Trahanache, preşedintele grupării locale a partidului şi Zoe, soţia acestuia) şi gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Caţavencu, ambiţios avocat şi proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor". Conflictul are la bază contrastul dintre ceea ce sunt şi ceea ce vor să pară personajele, între aparenţă şi esenţă. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Tensiunea dramatică este susţinută gradat prin lanţul de evenimente care conduc spre rezolvarea conflictului, în finalul fericit al piesei: scrisoarea revine la destinatar, Zoe, iar trimisul de la centru, Agamiţă Dandanache, este ales deputat. Este utilizată tehnica amplificării treptate a conflictului. O serie de procedee compoziţionale (modificarea raporturilor dintre personaje, răsturnări bruşte de situaţie, introducerea unor elemente surpriză, anticipări, amânări), menţin tensiunea dramatică la un nivel ridicat, prin complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale.
Două personaje secundare au un rol aparte în construcţia subiectului şi în menţinerea tensiunii dramatice. În fiecare act, în momentele de maximă tensiune, Cetăţeanul turmentat intră în scenă, având intervenţii involuntare, dar decisive în derularea intrigii. El apare ca un instrument al hazardului, fiind cel care găseşte, din întâmplare, în două rânduri scrisoarea, face să-i parvină mai întâi lui Caţavencu şi o duce în final "andrisantului", coana Joitica. Dandanache este elementul surpriză prin care se realizează deznodământul, el rezolvă ezitarea scriitorului de a da mandatul de deputat "prostului" Farfuridi sau "canaliei" Caţavencu. Personajul întăreşte semnificaţia piesei, prin generalizare şi îngroşare a trăsăturilor, candidatul trimis de la centru fiind " mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu".
Scena iniţială din actul I (expoziţiunea) prezintă personajele Ştefan Tipătescu şi Pristanda, care citesc ziarul lui Nae Caţavencu şi numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu vestea deţinerii scrisorii de amor de către adversarul politic declanşează conflictul dramatic principal şi constituie intriga comediei. Convingerea soţului înşelat că scrisoarea este o plastografie şi temerea acestuia ca Zoe ar putea afla de „machiaverlâcul" lui Caţavencu sunt de un comic savuros. Naivitatea (aparentă sau reală) a lui Zaharia Trahanache şi calmul său contrastează cu zbuciumul amorezilor Tipatescu şi Zoe Trahanache, care acţionează impulsiv şi contradictoriu pentru a smulge scrisoarea şantajistului.
Actul II prezintă în prima scenă o altă numărătoare, cea a voturilor, dar cu o zi înaintea alegerilor. Se declanşează conflictul secundar, reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Dacă Tipătescu îi ceruse lui Pristanda arestarea lui Caţavencu şi percheziţia locuinţei pentru a găsi scrisoarea, Zoe dimpotrivă, ordonă eliberarea lui şi uzează de mijloacele de convingere feminină pentru a-l determina pe Tipătescu să susţină candidatura avocatului din opoziţie, în schimbul scrisorii. Cum prefectul nu acceptă compromisul politic, Zoe îi promite şantajistului sprijinul său. Depeşa primită de la centru solicită însă alegerea altui candidat pentru colegiul al II-lea.
În actul III (punctul culminant), acţiunea se mută în sala mare a primăriei unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu, în cadrul întrunirii electorale. Între timp, Trahanache găseşte o poliţă falsificată de Caţavencu, pe care intentioneza s-o folosească pentru contra-santaj. Apoi anunţă în şedinţa numele candidatului susţinut de comitet: Agamiţă Dandanache. Încercarea lui Caţavencu de a vorbi în public despre scrisoare eşuează din cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. În încăierare, Caţavencu pierde pălăria cu scrisoarea, găsită pentru a doua oară de Cetăţeanul turmentat, care o duce destinatarei.
Actul IV (deznodământul) aduce rezolvarea conflictului intial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Caţavencu se supune condiţiilor ei. Intervine un alt personaj, Dandanache, care întrece prostia şi lipsa de onestitate a candidaţilor locali. Populsarea lui politică este cauzată de o poveste asemănătoare: şi el găsise o scrisoare compromiţătoare. Este ales în unanimitate şi totul se încheie cu festivitatea condusă de Caţavencu, unde adversarii se împacă.
Acţiunea piesei este constituită dintr-o serie de întâmplări care, în succesiunea lor temporală, nu mişcă nimic în mod esenţial, ci se derulează concentric în jurul pretextului (pierderea scrisorii). Atmosfera destinsă din final reface starea iniţială a personajelor, fără nicio modificare a statutului iniţial (dinaintea pierderii scrisorii). Personajele acţionează stereotip, simplist, ca nişte marionete lipsite de profunzime sufletească, fără a evolua pe parcursul acţiunii, fără a suferi transformări psihologice (personaje plate).
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor tipologică. Caragiale este considerat cel mai mare creator de tipuri din literatură română. Ele aparţin viziunii clasice pentru că se încadrează într-o tipologie comică, având o dominantă de caracter şi un repertoriu fix de trăsături. Pompiliu Constantinescu precizează în studiul „Comediile lui Caragiale" noua clase tipologice, dintre care următoarele sunt identificate şi în „O scrisoare pierdută": tipul încornoratului (Trahanache), tipul primului amorez şi al donjuanului (Tipatescu), tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul politic şi al demagogului (Tipătescu, Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetăţeanului (Cetăţeanul Turmentat), tipul funcţionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisonneurului (Pristanda).
Principalul mod de expunere este dialogul, prin care personajele îşi dezvăluie intenţiile, sentimentele, opiniile. Prin dialog se prezintă evoluţia actiunii dramatice, se definesc relaţiile dintre personaje şi se realizează caracterizarea directă sau indirectă. În dialogul dramatic, stilul este marcat prin oralitate: mijloace nonverbale (gesturi, mimica) şi paraverbale (intonaţie, ritm, accent, pauză) se substituie replicilor sau le însoţesc sub forma indicaţiilor scenice. Limbajul oral este mai spontan, mai puţin elaborat, fiind marcat prin: forme populare sau familiare, repetitii, exprimare eliptică, interogaţia, exclamaţia, simplitatea frazei.
Sursele comicului sunt diverse şi servesc intenţia autorului de a satiriza defectele omeneşti puse în evidenţă pe fundalul campaniei electorale.
Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (triunghiul conjugal Zoe –Trahanache – Tipătescu) şi viaţa politică (şantajul, falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor personale).
Comicul de intenţie, atitudinea scriitorului faţă de personaje, se identifică prin limbajul lor, şi anume utilizarea neologismului reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). Personajele mai modeste în pretenţii sunt ironizate: ele doar pronunţă greşit (Pristanda, Cetăţeanul turmentat), fapt care sugerează dorinţa de integrare într-o lume superioară, în consonanţă cu noua lor stare socială. În schimb, ambiţiosul Caţavencu, incult, dar snob, cu pretenţii de erudiţie, este satirizat: pronunţă corect, dar atribuie sensuri greşite neologismelor. Un singur personaj este grotesc: Dandanache, „alesul" trimis de la centru. Senil, căzut în copilărie, mai prost decât oricare provincial, este incapabil de a asimila neologismul, nici măcar în mod incorect. Vorbirea lui este incoerentă, iar neologismul este înlocuit de interjecţie şi onomatopee.
Comicul de situaţie susţine tensiunea dramatică prin întâmplările neprevăzute, construite după scheme comice clasice: scrisoarea este pierdută şi găsită succesiv (acumularea progresivă, coincidenţă, repetiţia), răsturnarea de statut / evoluţia inversă a lui Caţavencu, teama exagerată de trădare a grupului Farfuridi – Brânzovenescu, confuziile lui Dandanache, care o atribuie pe Zoe când lui Trahanache, când lui Tipatescu şi interferenţa finală a intereselor în împăcarea ridicolă a forţelor adverse.
Comicul de caracter reliefează defectele general-umane, pe care Caragiale le sancţionează prin râs (de exemplu: demagogia lui Caţavencu, prostia lui Farfuridi, servislismul lui Pristanda, senilitatea lui Dandanache).
Comicul numelor proprii este o formă prin care autorul sugerează dominanta de caracter, originea sau rolul personajelor în desfăşurarea evenimentelor: numele Trahanache este provenit de la cuvântul „trahana", o cocă moale, ceea ce sugerează că personajul este modelat de „enteres"; numele Dandanache vine de la „dandana" (boacăna, gafa), nume sugestiv pentru cel care creează confuzii penibile; numele Farfuridi şi Branzovenescu au rezonanţe culinare, sugerând prostia.
Prin aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în acelaşi timp, atrage atenţia cititorilor / spectatorilor, în mod critic, asupra „comediei umane".
Lumea eroilor lui Caragiale este o lume a compromisului moral, alcătuită dintr o galerie de arivişti, care acţionează după principiul „Scopul scuză mijloacele", urmărind menţinerea sau dobândirea unor funcţii politice / a unui statut social nemeritat. Deşi comicul se opune tragicului, s-a constatat de multă vreme că, în profunzimea viziunii asupra existenţei, despărţirea nu mai este atât de tranşantă. Epoca modernă dezvoltă această intuiţie până la a şterge hotarele dintre categorii: „N-am înţeles niciodată, în ce mă priveşte, deosebirea care se face între comic şi tragic. Comicul, fiind intuiţie a absurdului, mi se pare mai deznădăjduitor decât tragicul. Comicul nu oferă vreo ieşire [...] el este dincolo de disperare ori de speranţă”, spunea Eugène Ionesco.
(Larisa Pîrcălăbelu, 12 H; coord. prof. dr. Anca Roman)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Google [Bot]