Varianta 74

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 74

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 7:45 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 074

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre componentele de structură şi de limbaj ale textului dramatic,
ilustrate pe baza unei comedii studiate,
pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie:
„...evocând tipuri şi moravuri contemporane, comedia proclamă valoarea actualităţii, deschide drum
creaţiei realiste”.
(Adrian Marino, Dicţionar de idei literare)
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 74 O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:42 pm

III.074 (structură şi limbaj în textul dramatic/ comedia; citat Adrian Marino)

Cel mai mare dramaturg român, I. L. Caragiale a fost înţeles de critica literară atât ca un scriitor realist, interesat de social şi de epoca în care trăieşte, cât şi ca un scriitor clasic, un observator al naturii umane. De altfel, această ambivalenţă este specifică teatrului comic dintotdeauna, chiar înainte de naşterea clasicismului sau a realismului. Adrian Marino afirmă de fapt, că prin interesul ei pentru actualitate, comedia deschide drum realismului, dar fundamentele ei sunt, am putea deduce noi, clasice. Piesa O scrisoare pierdută (1884) este reprezentativă pentru această ambivalenţă.
A treia dintre comediile lui Caragiale este o capodoperă a genului dramatic, reunind trăsăturile esenţiale ale acestei specii literare. Astfel,opera stârneşte râsul prin surprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situaţii neaşteptate, cu final fericit. Personajele sunt inferioare din punct de vedere intelectual şi social.Comedia are un fundament conflictual, realizat prin contrastul dintre aparenţă şi esenţă.Diferitele forme ale comicului(de situaţie,de moravuri,de limbaj,de nume) contribuie la satirizarea unor defecte omeneşti, piesa prezentând aspecte din viaţa politică şi de familie a unor reprezentanţi corupţi ai politicianismului românesc.
În primul rând, structura comediei,prin rigurozitatea sa, confirmă ceea s-ar putea numi clasicismul ei. Dar prin unele aspecte care fixează totul într-un spaţiu familiar nouă, capătă o dimensiune realistă. În ansamblu, timpul şi spaţiul sunt vag menţionate: acţiunea comediei este plasată în capitala unui judeţ de munte,în zilele noastre, adică la sfârşitul secolului al XIX-lea, în perioada campaniei electorale, într-un interval de trei zile. În plan particular însă, detaliile cu privire la spaţiu şi timp sunt mult mai complexe. Astfel, actul al III-lea surprinde decorul primăriei,actul al IV-lea grădina lui Trahanache. Faptul că accentul cade pe coordonate spaţiale şi temporale raportate la individ şi nu la colectivitate, realizează o corespondenţă între personajul lui Caragiale şi omul contemporan. Acesta din urmă este, ca şi Caţavencii şi Farfuridii dramaturgului, interesat în permanenţă de viaţa sa şi a celor din imediata apropiere, total detaşat faţă de cei care se află în afara ariei lor de priorităţi.
Acţiunea este structurată în patru acte. În expoziţiune este prezentat Ghiţă Pristanda, poliţaiul oraşului,care îi raportează lui Ştefan Tipătescu, prefectul judeţului, informaţii privind îndeplinirea misiunii pe care o avusese seara trecută.Această misiune consta în plasarea unor steaguri în zonele importante ale oraşului, cu scopul de a sprijini campania electorală. Intriga comediei este reprezentată de venirea lui Trahanache, preşedintele grupării locale, cu vestea că Nae Caţavencu, adversarul politic, deţinea o scrisoare de amor, care va face posibilă alegerea sa în Camera Deputaţilor. Siguranţa cu care voia să apeleze la şantaj îi era alimentată de faptul că scrisoarea pe care o obţinuse de la un cetaţean turmentat era din partea prefectului către soţia lui Zaharia Trahanache, Zoe Trahanache. Se declanşeaza astfel,conflictul dramatic.Fiind şi director de ziar, Caţavencu ameninţă pe cei vizaţi cu publicarea documentului în cazul în care nu i se va sprijini candidatura. Desfăşurarea acţiunii o surprinde pe Zoe propunându-i lui Tipătescu un compromis politic şi anume să-l sprijine pe avocat în alegeri, pe care însă prefectul îl refuză. Acest lucru o determină să promită lui Nae Caţavencu ajutorul său.Tipătescu se recunoaşte învins de situaţie şi, în final, trece de partea adversarului. Conflictul secundar se manifestă prin intermediul cuplului Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului. Cei doi membri ai partidului trimit o anonimă, pe care Tipătescu o opreşte. Punctul culminant prezintă acţiunea în sala mare a primăriei, unde au loc discursurile candidaţilor Farfuridi şi Caţavencu, în cadrul întrunirii electorale.În timpul unei pauze,Trahanache le spune lui Tipătescu şi Zoei că deţine o poliţă falsificatoare a lui Caţavencu, cu ajutorul căreia vrea să-l şantajeze la rândul său. Numirea candidatului susţinut de comitet, cea a lui Agamiţă Dandanache, creează tensiune de ambele părţi. Încercarea lui Caţavencu, drept răzbunare pentru promisiunea nerespectată, de a vorbi în public despre scrisoare eşuează. Acest fapt este datorat scandalului pus la cale de Pristanda, în urma căruia avocatul o pierde. Deznodământul aduce rezolvarea conflictului. În primul rând, scrisoarea ajunge din nou la Zoe prin intermediul cetăţeanului turmentat, iar în al doilea rând, rivalii politici se împacă. Reconcilierea lor este justificată indirect, prin faptul că ei află că cel ce le-a luat locul, este cu mult mai imoral decât ei. Agamiţă Dandanache este o sinteză a corupţiei existente în caracterul lui Caţavencu şi al lui Tipătescu (obţine voturile tot prin şantaj).
Modurile de expunere au un rol important în operă. Prin intermediul dialogului, personajele îşi dezvăluie intenţiile, sentimentele, opiniile. De asemenea, tehnica bulgărelui de zăpadă utilizată în spatele acestui dialog, prezintă evoluţia actiunii dramatice. Oralitatea stilului susţine caracterului autentic al comediei (gesturi, mimică, intonaţie, accent, pauză). La nivelul limbajului oral, se mai remarcă:forme populare sau regionale, forme familiare, repetiţii, exprimare eliptică, interogaţie, exclamaţie, simplitatea frazei. Monologul este, de asemenea, prezent în discursurile electorale Farfuridi-Brânzovenecu, ca şi aparteul, uneori. Prin limbajul ei variat şi dinamic, comedia lui Caragiale are o actualitate care concurează actualitatea vorbirii personajelor. Deşi au trecut peste o sută de ani de când s-a jucat piesa, limba ei nu şi-a pierdut nici autenticitatea, nici prospeţimea.
Organizarea riguroasă a operei este realizată, de asemenea, cu ajutorul indicaţiilor scenice didascaliile , numărul mare de tablouri secvenţe narative, iar, prin intermediul, acestor elemente, putem trage concluzia că opera se încadrează curentelor culturale realist şi clasicist .
În al treilea rând, personajele constituie un argument în susţinerea afirmaţiei lui Adrian Marino, pentru că prin ele sunt evocate tipuri şi moravuri contemporane. Pompiliu Constantinescu precizează în articolul Comediile lui Caragiale nouă clase tipologice, dintre care următoarele sunt identifcate în „O scrisoare pierdută”: tipul cochetei şi al adulterinei (Zoe), tipul încornoratului (Trahanache), tipul donjuanului (Tipătescu), tipul omului politic şi al demagogului (Tipătescu, Caţavencu, Farfuridi, Brânzovenescu, Trahanache, Dandanache), tipul cetăţeanului (Cetăţeanul turmentat), tipul funcţionarului (Pristanda), tipul confidentului (Pristanda, Tipătescu, Brânzovenescu), tipul raisoneurului (Pristanda). Aceste personaje se individualizează prin diferite tipuri de comic. Comicul de limbaj are cel mai mare efect asupra cititorului. Prin intermediul lui, scriitorul reflectă adâncimea contrastului comic (ceea ce vor să pară / ceea ce cred că sunt faţă de ceea ce sunt cu adevărat). De exemplu,Trahanache îşi trădează lipsa de instrucţie stâlcind neologismele: „soţietate”, ”prinţip”. Incultura îi este reflectată prin pronunţarea greşită a neologismelor din sfera limbajului politic, dar şi prin exprimarea confuză, cu abateri de la normele literare: „unde nu e moral, acolo e corupţie” (truism), „enteresul şi iar enteresul” (tautologia), „va să zică nu le are” (cacofonia).Ticul său verbal Aveţi puţintică răbdare reflectă viclenia, tergiversarea individului abil, care sub masca bătrâneţii, caută să câştige timp pentru a găsi o soluţie. Dar, poate, mai actual decât toate este Cetăţeanul turmentat, prototipul omului confuz în ceea ce priveşte votarea. El repetă în fiecare secvenţă în care apare replica :”eu cu cine votez? “. S-ar putea să fie ignorant, derutat , dar eu cred că este o caricatură a omului care nu doar este manipulat, ci chiar reclamă să fie. Omul care a renunţat cu totul la povara propriei decizii...
Un al treilea argument în sprijinul afirmaţiei lui Adrian Marino, este oferit de comicul de moravuri. Piesa prezintă, în fond, democraţia românească a secolului XIX, cu instituţiile ei nesigure şi cu un fundal social în care moravurile orientalo-bizantine şi balcanice dau tonul. Şantajul, demagogia, victoria unui impostor dau măsura vieţii politice. Felul în care evolueză Tipătescu şi Trahanache este lămuritor. Contrastul dintre modul în care abordează cei doi problema şantajului este atât de mare, încât putem spune despre ei că se completează reciproc. Din momentul declanşării conflictului dramatic şi până la soluţionarea lui, Tipătescu reacţionează impulsiv şi violent, ordonă arestarea fără mandat şi fără vină din punct de vedere legal a lui Caţavencu, iar în confruntarea directă îl ameninţă că îl ucide cu bastonul. În naivitatea sau poate abilitatea sa, Trahanache refuză să accepte vreo calomnie adusă prietenului său, Tipătescu, îşi păstrează calmul imperturbabil în faţa ameninţărilor avocatului şi caută, cu „diplomaţie” o armă de contraşantaj:” altă plastografie”.
În concluzie, capodopera lui Caragiale surprinde în spirit realist lumea politicii româneşti din ultimele decenii ale secolului al XIX-lea şi îşi păstrează actualitatea prin autenticitatea tipurilor create, fixate într-o epocă, dar depăşind-o prin ceea ce este esenţial în arta unui autor comic. Aşa cum remarca în aceeaşi perioadă Titu Maiorescu, „Lucrarea d-lui Caragiale este originală; comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viaţa noastră socială de astăzi şi le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfăţişării lor în situaţiile anume alese de autor.”
( Alexandra-Raluca Manga, 12 F; coord. prof.dr. Dumitriţa Stoica)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]

cron