de ancanka pe Lun Mai 05, 2008 9:05 pm
Pe parcursul vieţii, dezvoltarea individului trece prin mai multe perioade ce se succed, fiecare dintre ele având caracteristici individuale. Copilăria este vârsta naivităţii, a inocenţei, a jocului, adolescenţa este caracterizată de emoţii puternice şi de cele mai multe ori contradictorii, de experienţa primei iubiri. Tinereţea înseamnă acţiune, energie, impetuozitate şi entuziasm, încrederea că lumea poate fi schimbată, dar şi naivitate. Maturitatea aduce echilibru, responsabilitate, grija faţă de copii şi familie şi acumulari pe toate planurile, iar bătrâneţea, dincolo de înţelepciune, linişte, experienţă şi dragostea nepoţilor, înseamnă uneori şi dezamăgire, singurătate şi suferinţă.
De aceea, consider că fiecare vârstă are frumuseţea ei, pe care, însă, nu trebuie neapărat să o piardă pe parcursul evoluţiei prin viaţă. Creativitatea şi inocenţa, proprii copilăriei, pot însoţi un om până la senectute, pastrându-i sufletul tânăr. Entuziasmul şi impetuozitatea tinereţii, împreună cu experienţa de viaţă şi echilibrul maturităţii, sunt o combinaţie care poate asigura succesul profesional şi familial.
Viaţa unui om reprezintă un lung şir de schimbări şi transformări care cristalizează, în final, personalitatea şi caracterul unui om. Lucian Blaga surprinde foarte bine această devenire a fiintei umane: Copilul râde: Înţelepciunea şi iubirea mea e jocul. Tânărul cântă: Jocul şi înţelepciunea mea e iubirea. Bătrânul tace: Iubirea şi jocul meu e înţelepciunea.”
Prin urmare, fiecare vârstă are propriul ei moment de glorie, pe care îl apreciem de obicei, după ce a trecut, prin perspectiva memoriei afective care tinde să atenueze momentele neplăcute. Cu toate acestea, “paradisul” fiecărei vârste nu se pierde în mod obligatoriu prin înaintarea în vârstă, ci capătă valenţe noi, fiind liantul dintre etapele dezvoltării.
(Mircea Ciobanu, 11 A; coord. prof. Luminiţa Paraipan)