Pagina 1 din 1

Varianta 61

MesajScris: Mar Apr 22, 2008 10:25 am
de admin
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) − Varianta 061

Scrie un text de tip argumentativ, de 15 – 20 de rânduri, despre minciună, pornind de la ideea exprimată în următoarea afirmaţie: „Mai mult decât minciuna nimica nu răpune”. (Alexandru Macedonski, Opere, IV)

Atenţie! În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
- să respecţi construcţia discursului de tip argumentativ: structurarea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 6 puncte
- să ai conţinutul şi structura adecvate argumentării: formularea ipotezei/ a propriei opinii faţă de
ideea exprimată în afirmaţia dată, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 18 puncte
- să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie şi
de punctuaţie). 6 puncte

Re: Varianta 61

MesajScris: Lun Mai 05, 2008 9:36 pm
de ancanka
n opinia mea, afirmaţia lui Alexandru Macedonski este cât se poate de adevărată, deoarece minciuna este unul dintre cele mai imorale lucruri, care deformează realitatea şi dezumanizează persoana. Odată descoperit, individul poate cădea în dizgraţia celor din jur.
Un prim argument ar fi acela că, minciuna, prin esenţa ei dăunătoare, degradează natura umană, afectează persoana, ca fiinţă raţională, în totalitatea ei. Acest fenomen conduce la prejudicierea integrităţii individului, la şubrezirea credibilităţii şi a poziţiei ocupate de el în cadrul societăţii, pervertind relaţiile dintre oameni, chiar distrugându-le.
Pe de altă parte, efectele minciunii nu se fac simţite doar la nivelul relaţiilor interpersonale. Trebuie menţionat faptul că minciuna este cea care a dus la declinul unor mari puteri şi a determinat instaurarea regimurilor totalitare: comunism, fascism, rezultatele ei fiind puternice şi nocive.
În concluzie, minciuna denotă decadenţă şi lezează onestitatea persoanei. Ea răpune datorită forţei de persuasiune, a felului în care îl face pe individ să fie vulnerabil, neţinând cont de sisteme de valori, de calităţile şi capacităţile celui pe care îl afectează. Aşadar, afirmaţia lui Alexandru Macedonski îşi dovedeşte pe deplin valabilitatea.
(Alecsandra Zugravu, 12H; coord. prof. dr. Anca Roman)

Scris:
de