de ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:32 pm
III. 88 (eseu despre modernismul unui text studiat din opera lui Tudor Arghezi: Testament)
Modernismul constituie o orientare artistică opusă tradiţionalismului şi care include, prin extensie, o seamă de curente literare novatoare: simbolismul, expresionismul, dadaismul etc.
Orientarea spre actual şi citadin, adâncirea lirismului o anume ambiguitate a limbajului, înnoirea metaforică, imaginile şocante, versul liber, constituie elemente ale modernismului.
Considerat al doilea mare poet român după Eminescu, Tudor Arghezi creează o operă originală, care a influenţat literatura vremii, plecând de la aspectele poetice tradiţionale.
Textul poeziei „Testament” de Tudor Arghezi relevă o mare bogăţie de elemente moderniste, de idei, metafore îndrăzneţe şi o viziune originală asupra succesiunii generaţiilor.
În opera poetică argheziană poezia este expresia unei conştiinţe frământate, aflate în perpetuă căutare, oscilând între stări contradictorii sau incompatibile.
Poezia „Testament” este alcătuită din şase strofe cu număr inegal de versuri, încălcarea regulilor prozodice fiind o particularitate a modernismului.
În primul rând, acest text se încadrează în direcţia modernistă deoarece tema eului poetic este tratată în spirit modernist: în ipostaza de artizan, poetul zămisleşte o altă lume decât cea tradiţională, o lume a tuturor cuvintelor, deopotrivă frumoase şi urâte. Limbajul şocant aduce neaşteptate asocieri lexicale de termeni argotici, religioşi arhaisme, neologisme, expresii populare, cuvinte banale, acumularea de cuvinte nepoetice, care dobândesc valenţe estetice. Jocul cuvintelor redă jocul ideilor, iar poezia este pentru Arghezi, „esenţă de cuvinte” extrasă din limbajul comun, după cum afirmă şi Dumitru Micu în lucrarea sa intitulată „Scurtă istorie a literaturii române”.
Textul poetic este conceput ca un monolog adresat de tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată unica moştenire „cartea”.
În al doilea rând, o particularitate a acestei creaţii lirice este faptul că ideile poetice nu se succedă, ci se reiau în diferite structuri ale textului, astfel că ideea legăturii dintre poet şi străbunii săi apare în prima strofa şi a treia strofă, dar şi în versul final. Ideea că poetul este un artizan al cuvântului apare în sintagma „cuvinte potrivite” din strofa a treia, dar şi în sintagma „slova făurită” din secvenţa finală.
Alcătuită din „cuvinte potrivite”, cartea transforma urâtul în frumos, purificând lumea. Această sintagmă îl defineşte pe autor ca pe un artizan care „potriveşte” cuvintele în vers printr-o activitate migăloasă si grea, desfăşurată în „mii de săptănâni”.
Decantate din graiul simplu si rudimentar al înaintaşilor ţărani, cuvintele sunt „prefăcute” „în versuri şi-n icoane”, devenind artă.
În al treilea rând, noutatea viziunii asupra artei şi a rolului poetului constituie de asemenea un element modernism. În strofa I, opera este văzută ca o „treaptă” în „marea trecere” universală, un moment al progresului început în adâncurile timpului originar.
În strofa a II-a, „cartea” devine „hrisovul nostru cel dintâi”, act al înnobilării. Ideea legături poetului cu strămoşii este exprimată în metafora osemintelor „vărsate” în sufletul acestuia, într-o contopire fără sfârşit.
În strofa a III-a, metafora „sudoarea muncii sutelor de ani” cumulează şirul de opintiri existenţiale ale străbunilor ţărani.
În strofa a IV-a, poetul face ca versurile lui să exprime imagini sensibile dar şi să stigmatizeze răul din jur, arta având funcţie cathartică şi în acelaşi timp moralizatoare. Prin intermediul poeziei, trecutul se sacralizează, devine îndreptar moral, iar opera literară capătă valoare justiţiară.
În strofa a V-a, apare ideea transfigurării socialului prin estetic, prin faptul că durerea, revolta socială sunt concentrate în poezie, simbolizate prin „vioară”.
O altă particularitate a modernităţii argheziene este aceea ca poezia poate transfigura artistic aspecte ale realităţii altădată respinse. În viziunea lui Dumitru Micu, Arghezi „a îmbogaţit şi înnoit vocabularul poetic românesc [...] prin impunera nu numai de termeni până la el tabu, ci şi de alte vorbe fără acces, până atunci în literatură [...]”. Tudor Arghezi impune estetica urâtului în literatura română. El cultivă grotescul, trivialul, atrocele,monstruosul, alături de graţios, tonalităţile sumbre, tragice şi optimismul încrederea în capacităţile umane. Poetul român preia conceptul de estetică a urătului de la scriitorul francez Charles Baudelaire. Arghezi consideră că orice aspect al realităţii poate constitui material poetic: „Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi”.
Ultima strofa evidenţiază că muza, „Domniţa”, „pierde” în favoarea meşteşugului, a trudei poetice „slova făurită”: „Slova de foc si slova făurită / Împerechiate-n carte se mărită / Ca firul cald îmbrăţişat în cleşte”.
Nivelul lexico-semantic al poeziei „Testament” se remarcă prin valorificarea diferitelor structuri lexicale în asocieri surprinzătoare: arhaisme (hrisov), regionalism (grămădii), cuvinte şi expresi populare (gropi,râpi pe brânci, plăvani, vite, zdrenţe), termeni religioşi (cu credinţă în icoane, Dumnezeu, izbăveşte), neologisme (obscur).
Seriile antonimice: „când să-mbie, când să-njure” sugerează diversele tonalităţi ale creaţiei poetice argheziene, iar versul „Făcui din zdrenţe muguri şi coroane” exprimă ideea transfigurării artistice a unor aspecte ale realităţi degradante sau efectul expresiv al cuvintelor triviale, ambiguitatea expresiei poetice argheziene fiind un alt argument în favoarea modernităţii poeziei.
În concluzie, poezia „Testament” de Tudor Arghezi se încadrează în direcţia modernistă şi este o artă poetică modernă pentru că poetul devine un născocitor, iar poezia presupune meşteşugul, truda creatorului. Pe de altă parte, creaţia artistică este atât produsul inspiraţiei divine, cât şi al tehnicii poetice. Un alt argument în favoarea modernităţii poeziei este faptul că Arghezi introduce în literatura română, prin această creaţie literară estetica urâtului, arta devenind un mijloc de reflectare a complexităţii aspectelor existenţei şi o modalitate de amendare a răului.
Valorificarea diferitelor straturi lexicale în asocieri surprinzătoare, strofele inegale ca număr de versuri, cu metrica şi ritmul variabile, tema poeziei şi noutatea viziunii asupra artei şi a rolului poetului sunt tot atâtea argumente în favoarea modernităţi poeziei.
(Alexandra Nicolaie, 12 G; coord. prof. dr. Nicolae Scurtu)