Varianta 64

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 64

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 7:37 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 064

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre construcţia subiectului într-o operă dramatică studiată, pornind
de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie critică: ,,Dramatismul implică în mod necesar confruntarea
polemică, lupta. Unde nu există adversitate, latentă sau declarată, nu există nici dramatism”.
(Adrian
Marino, Dicţionar de idei literare).
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 64 O scrisoare pierduta de I. L. Caragiale

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:51 pm

III. 64 (construcţia subiectului într-o comedie studiată; O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; eseu argumentativ)

Consider că afirmaţia lui Adrian Marino despre dramatism este adevarată. Argumentarea afirmaţiei are în vedere comedia „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale.
Comedia este o specie a genului dramatic, aparută, ca şi tragedia, în Grecia Antică, din serbările închinate zeului Dionysos. Comedia înfăţişează personaje, caractere şi moravuri într-un mod care să stârnească rasul, având deznodământ vesel şi sens moralizator.
Personajele literare ale unei opere comice sunt fiinţe mediocre întruchipând defecte morale ce stârnesc râsul. Fiind un antierou, personajul comic este tipic, expresie a contrastului aparenţă-esenţă.
Intriga este derizorie, conflictul se rezolvă prin împăcarea tuturor personajelor.
În comedie se îmbină mai multe tipuri de comic, cum ar fi: comicul de situaţie, comicul de moravuri, comicul de caracter şi cel de limbaj.
În funcţie de temă, „O scrisoare pierdută” poate fi interpretată drept: 1) comedie de moravuri, despre defecte omeneşti ca parvenitismul, imoralitatea, prostia, în cazul în care tema este morală; 2) comedie de caractere, despre comportamentul oamenilor în situaţii deosebite, dacă tema este psihologică; 3) comedie despre felul în care se dobândeşte şi se exercită puterea politică, dacă tema este politică; 4) comedie despre pasiunile erotice, în cazul unei teme sentimentale, ce are în vedere amorul dintre Zoe şi Tipatescu.
Titlul, pretext dramatic al comediei, vizează lupta pentru putere politică, ce se realizează prin lupta de culise, având ca instrument al şantajului o scrisoare pierdută.
În primul rând, construcţia complexă are la bază tehnica bulgărelui de zăpadă, adică acumularea de situaţii conflictuale. Prin aceasta se are în vedere menţinerea la un nivel ridicat a tensiunii dramatice. Aceasta înseamnă pe de o parte complicarea şi multiplicarea situaţiilor conflictuale, iar pe de altă parte stimularea curiozităţii spectatorului. Pentru întărirea tensiunii dramatice, Caragiale foloseşte diverse procedee compoziţionale. E vorba despre modificarea raporturilor dintre personaje: la început gruparea Caţavencu pare triumfătoare, iar gruparea Trahanache învinsă, la sfârşit învinge gruparea Trahanache şi pierde Caţavencu. Un alt procedeu este cel al evenimentului surpriză. Este vorba despre candidatul numit de la centru Agamiţă Dandanache.
Al doilea argument vizează evoluţia situaţiilor conflictuale, natura conflictului şi modul în care este prezentat. Avem de-a face cu conflicte directe, ca acela dintre Tipătescu şi Caţavencu, din actul al doilea; indirecte, precum cel dintre Trahanache şi Tipătescu din actul I; explicite, asemenea celui dintre Zoe şi Tipătescu din actul al doilea, sau implicite: Trahanache versus Tipătescu.
Al treilea argument se referă la intrigă. În orice comedie, intriga are un rol deosebit de important, ea determină desfăşurarea acţiunii şi efectul de ansamblu pe care piesa îl produce asupra spectatorului. În comedie, intriga e derizorie şi în această piesă e reprezentată de pierderea scrisorii, dobândirea ei de către Caţavencu şi folosirea scrisorii ca instrument de şantaj politic. Semnificaţia acestei intrigi vizează ridicolul şi produce o agitaţie nejustificată.
Al patrulea argument nu se regăseşte în citatul lui Adrian Marino şi dovedeşte originalitatea dramaturgului. În construcţia subiectului piesei, o poziţie aparte au două personaje secundare: Cetăţeanul turmentat şi Agamiţă Dandanache. Amândoi au intervenţii decisive, deşi involuntare în derularea intrigii. Cetăţeanul turmentat face ca scrisoarea de amor să-i parvină lui Caţavencu şi tot el o regăseşte din întâmplare înspre finalul piesei şi o readuce destinatarului. În acest caz este un instrument al hazardului. În plus, i se adaugă o importanţă deosebită în economia piesei, intră în numeroase rânduri în scenă, de fiecare dată ca prezenţă nedorită şi cu aceeaşi replică, având valoare de laitmotiv: „Eu cu cine votez?”
În compoziţia şi în semnificaţia piesei, Cetăţeanul turmentat are funcţii multiple. Mai întâi creează suspans: găseşte scrisoarea, o pierde şi o găseşte din nou. Personajul este în evident contrast situaţional cu celelalte personaje: toţi sunt agitaţi, preocupaţi de alegeri şi prinşi în jocul politic, numai el are o singură grijă (de a şti cu cine votează). Personajul creează efect comic prin starea de turmentare şi prin limbaj. Este un personaj caricatural, mai apropiat de personajele dintr-o farsa. Eroul are şi o semnificaţie simbolică. El întruchipează masa amorfa a alegătorilor, incapabili de opţiune şi de asumarea unei responsabilităţi. Vrea să ştie cu cine votează pentru a se pune bine cu mai-marii zilei şi pentru a obţine astfel un profit. Nu duce scrisoarea din onestitate, ci din automatism, deoarece fusese factor poştal.
Agamiţă Dandanache este folosit în piesă ca un element surpriză. Personajul întareşte prin generalizare şi prin îngroşare a trăsăturilor, semnificaţia piesei: candidatul trimis de la centru nu e cu nimic mai bun decât pretendenţii locali la funcţia de deputat. Dimpotrivă, obţine postul prin şantaj, pe care îl consideră o formă de diplomaţie. La aceasta se adaugă convingerea că totul în politică este să nu îţi ţii cuvântul. Păstrează scrisoarea compromiţătoare pentru ca şi altă data să poată şantaja. Caragiale spune despre el ca este „mai prost ca Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu.”
În concluzie, afirmaţia lui Adrian Marino îşi găseşte ilustrarea în construcţia subiectului şi în substanţa piesei lui Caragiale. Mai mult chiar, se pot adăuga consideraţiile lui Ştefan Cazimir despre I. L. Caragiale: „ceea ce s-a spus despre Caragiale poate fi supus revizuirilor, ceea ce a spus Caragiale despre noi este turnat ca bronzul eternităţii.”
(Ştefania Raisa Ciulacu, 12 H; coord. prof.dr. Anca Roman)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]

cron