Varianta 44

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 44

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 7:54 pm

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 044

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre relaţia dintre incipit şi final într-un roman psihologic studiat,
aparţinând perioadei interbelice.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea a patru componente de structură şi/ sau de compoziţie a romanului pentru care ai optat
(de exemplu: temă, viziune despre lume, construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei,
perspectivă narativă, tehnici narative, secvenţă narativă, episod, relaţii temporale şi spaţiale,
personaj, modalităţi de caracterizare a personajului etc.);
- ilustrarea trăsăturilor incipitului, prin referire la textul narativ ales;
- comentarea particularităţilor construcţiei finalului în textul narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre semnificaţia/ semnificaţiile relaţiei dintre incipitul şi finalul
romanului ales.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 44 Patul lui Procust de Camil Petrescu

Mesajde alin pe Mar Mai 06, 2008 9:15 am

III. 44 (relaţia incipit şi final într-un roman psihologic, din perioada interbelică, Camil Petrescu – Patul lui Procust)

Al doilea roman al lui Camil Petrescu, „Patul lui Procust”, a reprezentat în literatura noastră un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidând astfel romanul românesc modern.
Adept al autenticităţii, substanţialităţii şi al relativismului, Camil Petrescu realizează în romanul său adevărate „dosare de existenţă”, toate fiind confesiuni, pe care fiecare personaj-narator le face pe baza reflectării realităţii în propria conştiinţă.
În acest roman se face saltul la pluriperspectivism, de aceea pentru a nu pulveriza perspectivele, scriitorul se reinventează pe sine în imaginea Autorului, care consemnează notele de subsol explicitând şi legând într-un tot unitar planurile narative ale romanului.
Un alt element novator este renunţarea la cronologie, romanul modern fiind scris conform fluxului memoriei involuntare. Deci, ca modalitate estetică se manifestă aici memoria afectivă care aduce în timpul obiectiv al relatării, întâmplările petrecute în timpul subiectiv al amintirilor.
În acest roman, Camil Petrescu formulează concepţia sa despre menirea scriitorului.
Stilul anticalofil pentru care optează romancierul susţine autenticitatea limbajului, de care aminteam mai sus. El nu refuză corectitudinea limbii, însă preferă exprimarea concisă şi exactă a ideilor, trăirilor, concepţiilor, ca într-un „proces-verbal” .
Perspectiva narativă este relativizată, dar în acelaşi timp subiectivă. Aceleaşi evenimente sunt interpretate diferit de fiecare personaj. Naraţiunea la persoana I cu focalizare internă (viziunea „împreuna cu”) înlocuiesc naratorul omniscient, obiectiv şi naraţiunea la persoana a III-a din romanul tradiţional. Vocea auctorială se face auzită prin „fluxul conştiinţei” naratorilor care se confesează ( Fred, doamna T., Emilia ), dar şi prin ineditele note de subsol.
Primul plan al romanului este constituit aşadar din cele trei scrisori ale doamnei T., prin care este reconstituită o parte din existenţa sa, momentele din viaţa ei fiind redate prin incidente de memorie.
Al doilea plan, jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai întinsă şi complexă parte a romanului, cuprinzând confesiunea tânărului privind iubirea pentru doamna T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima către Emilia, precizările lămuritoare ale Emiliei Răchitaru şi notele de subsol ale autorului. Confesiunea lui Fred este rezultatul cererii pe care i-o face prozatorul, cu pretextul de a-i oferi acestuia material pentru un eventual roman, alăturând-o de altfel scrisorilor doamnei T. Astfel, din ambele confesiuni reies două puncte de vedere diferite asupra aceleiaşi pasiuni.
„Epilog I” este o anchetă făcută de Fred, acesta fiind interesat de împrejurările sinuciderii lui George Demetru Ladima.
„Epilog II” este practic relatarea scriitorului referitoare la cauzele pentru care Fred Vasilescu s-a apucat să aştearnă pe hârtie întâmplările legate de destinul nefericitului Ladima. De asemenea, în această parte, autorul se ocupă şi de misterul existenţial al lui Fred Vasilescu. Acesta murise într-un accident de avion, chiar a doua zi după ce predase manuscrisul autorului şi după ce-şi lasă averea prin testament doamnei T.
Tema romanului ilustrează problematica fundamentală a prozei camilpetresciene, drama iubirii şi drama intelectualului împletindu-se într-o manieră unică.
Titlul romanului imaginează societatea ca pe un pat al lui Procust, fiind impus un tipar de existenţă, urmând ca cel ce se abate de la reguli să fie supus deformărilor chinuitoare, cărora nu le rezistă. Astfel, acest roman închide în el două poveşti de dragoste tragice. Una, trăită de Ladima, care trebuie să se coboare la nivelul Emiliei. Alta, a lui Fred, stăpânit, dimpotrivă, de sentimentul că i se cere mai mult decât ar putea da, deci dă impresia de inferioritate in faţa femeii iubite. Cei doi eroi sunt prin urmare victime ale unui pat al lui Procust.
Acţiunea se desfăşoară între anii 1926-1928 şi este localizată în Bucureşti şi Techirghiol.
Din scrisorile redactate de doamna T. aflăm, printre altele, marea ei pasiune pentru un anume X., a cărui identitate o dezvăluie Autorul în notele de subsol. Fred Vasilescu împărtăşeşte şi el, în jurnalul său, povestea iubirii neîmplinite pentru doamna T., pe lângă iubirea nefericitului poet şi gazetar G.D.Ladima pentru vulgara actriţă Emilia Răchitaru. Prin urmare, sunt două poveşti de dragoste care se întâlnesc într-un anume punct. Scena rememorării şi totodată a autoanalizei este patul Emiliei, devenit un supliciu procustian, căci personajul îşi reevaluează propria-i experienţă prin raportare la povestea lui Ladima, ale cărui scrisori le citeşte aici, căpătând revelaţia că acesta îi este frate.
Iubirea este pe rând şi aspiraţie şi dezamăgire, fiecare personaj apărând în ipostaza de enigmă pentru ceilalţi, fiind şi călău şi victimă (Nicolae Manolescu) la un moment dat.
Personajele, precum şi câteva evenimente sunt văzute din mai multe perspective. Astfel, Camil Petrescu schimbă conceptul de personaj, care devine unul construit în urma „reflectării” în conştiinţa celorlalţi, nemaifiind definit de undeva din exterior.
Personajele sunt construite antitetic. În timp ce modelului de feminitate reprezentat de doamna T. i se opune cocota de lux şi actriţa Emilia Răchitaru, lui Fred Vasilescu i se opune G.D. Ladima. În timp ce acesta din urmă o iubeşte obsesiv pe Emilia, aceasta fiind foarte probabil unul dintre motivele sinuciderii lui, Fred dovedeşte tărie de caracter când îşi refuză dreptul la fericire alături de doamna T., căruia i se considera inferior. Fred sacrifică iubirea din vanitate, iar Ladima din demnitate. Eroii lui Camil Petrescu conţin în structura lor o lume ideala căreia nu-i găsesc corespondent în lumea reală. De aici drama fiecăruia.
Construit ca un puzzle, ce poate fi înţeles pe parcurs, romanul nu suportă explicaţii categorice. Misterele personajelor nu pot fi dezlegate, fiecare luând cu el propria-i poveste dincolo de moarte. Adevărurile nu pot fi limitate, ci se scurg unul în altul şi nu există un adevăr singular care să le cuprindă pe toate celelalte. Până şi autorul renunţă definitiv la aflarea unor eventuale răspunsuri lămuritoare. Astfel, orice interpretare poate fi acceptată în clarificarea situaţiilor.
Între incipitul şi finalul romanului lui Camil Petrescu există o extraordinară asemănare, deşi ideile exprimate aparţin unor naratori diferiţi şi au nuanţe ce pot înşela la prima vedere. În prima sa frază, doamna T. declară că voinţa în aş explica suferinţa provocată de refuzul lui Fred deja îi este slăbită pentru că de multe ori lămuririle sunt zadarnice. Odată efectul resimţit, cauza devine neimportantă. Finalul romanului îi revine autorului. Dintr-o altă perspectivă, acesta, amintindu-şi de o observaţie pe care o făcuse cândva Fred Vasilescu, consideră că la fel cum un afluent urmează legea fluviului la fel multe dintre întrebările ce pot frământa o conştiinţă sunt damnate să rămână fără răspuns. Doamna T. rămâne şi după moartea lui Fred cu aceeaşi incertitudine pe care o notase în scrisorile de început, incertitudine care a şi făcut-o iniţial să se lase convinsă de Autor să scrie. Cu alte cuvinte sunt evenimente, sentimente care sunt menite să rămână nesoluţionate sau pur şi simplu răspunsurile lor sunt găsite când nimeni nu mai are nevoie de ele.
„Patul lui Procust” s-a dovedit a fi o sinteză originală a formulelor estetice moderne, o adevărată încercare pentru cititorul obişnuit cu certitudinile şi claritatea romanului tradiţional.
(Sabina Scîntee, 12 L; coord. prof. Luminiţa Paraipan)
alin
Elev Silitor
 
Mesaje: 54
Membru din: Dum Apr 20, 2008 12:25 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Niciun utilizator înregistrat

cron