Varianta 28

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 28

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 6:24 pm

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 028

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre particularităţile de construcţie a unui personaj dintr-un text
narativ studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu.
În elaboraea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru realizarea personajului ales
(de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă
narativă, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/
conflictele textului narativ studiat;
- relevarea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/ secvenţe narative/ situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul în care se reflectă o idee sau tema
textului narativ în construcţia personajului pentru care ai optat.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 28

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 11:44 am

http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/271/0/Caracterizarea-personajului-Ion---Conflictul-interior Caracterizarea-personajului-Ion---Conflictul-interior
http://www.ebacalaureat.ro/c/4/67/72/0/Personajul-principal-proza-realista-Ion Modalităţi de caracterizare, trăsăturile protagonistului Ion
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 28 Ion de Liviu Rebreanu

Mesajde alin pe Mar Mai 06, 2008 8:47 pm

Inspirat din realitatea satului transilvănean de pe la începutul secolului XX, romanul „Ion" de Liviu Rebreanu este dominat de figura masivă, ca un bloc de granit, a personajului principal Ion Pop Glanetaşu, personaj eponim, care a împrumutat prenumele său romanului.
Unul dintre cele două planuri ale romanului urmăreşte evoluţia personajului central: Ion figură simbolică, unică prin iubirea de pământ şi prin drama pe care o trăieşte.
Flăcău sărac, Ion iubeşte o fată săracă (pe Florica), dar se simte atras de Ana, doar pentru că e bogată. El conştientizează faptul că printr-un mariaj cu ea, ar obţine pământurile lui Vasile Baciu, tatălui acesteia. Tatăl nu se arată deloc încântat de relaţia Anei cu Ion, dorindu-1 de soţ pentru fata lui pe George Bulbuc. Pentru a-1 determina pe Vasile Baciu să accepte căsătoria, Ion o seduce pe Ana. O dată nunta făcută, Ion se îndepărtează de Ana şi se întoarce tot mai mult spre Florica, devenită soţia lui George. Ana se sinucide. La scurt timp, moare şi copilul lor, iar Ion este omorât de George, pământurile revenind bisericii.
Condiţia lui Ion rezumă tragedia istorică a ţărănimii fără pământ. Dacă parvenirea socială a personajului este reprezentativă doar pentru o infimă parte a acestei ţărănimi, ambiţia de care este devorat defineşte, în general, sufletul ţărănesc, iar destinul său denunţă întocmirea inechitabilă ce condamnă pe cei de seama lui Ion fie la sărăcie şi umilinţă, fie la schilodire morală.
Monumental şi simbolic prin tragismul său, Ion trăieşte tragica dilemă între iubire şi patima pentru pământ. Destinul lui e strâns legat de nivelul vieţii satului din primele decenii ale secolului al XX-lea, a cărui existenţă Rebreanu o surprinde realist, obiectiv. Drama personajului nu constă în numeroasele sale trăsături negative; ea provine din lupta care se dă în sufletul lui între cele două „glasuri" care şi-1 dispută până la sfâşiere.
Complexitatea personajului a dat naştere unor viziuni critice atât de diferite, încât din însumarea lor se constituie o figură alcătuită din lumini şi umbre. Ca personaj, Ion este tragic pentru că este forţat să se mişte mereu sub povara lui „sau/şi", iar aici intervine filonul de modernitate al lui Rebreanu. Pentru G. Călinescu, „Ion e o brută", pentru E. Lovinescu „Ion este SKpresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba căruia pune o inteligenţă ascuţită, o viclenie procedurală şi o voinţă imensă, iar pentru T. Vianu „Ion este lăcomia de pământ şi senzualitatea absurdă afirmată prin şiretenii, lipsă de scrupule şi cruzime".
Şi totuşi, realitatea romanului demonstrează faptul că Ion nu este un personaj simplist, unilateral. El nu poate fi considera nici un oarecare parvenit, nici o brută în sensul absolut al cuvântului, atâta timp cât îşi doreşte pământul nu pentru a-1 tezauriza, ci pentru a-1 munci, pentru a-şi susţine demnitatea ţărănească. In această luptă pentru pământ, el face victime, însă le face ca o brută inocentă, ca o fiinţă care loveşte pentru că la rândul ei a fost lovită.
Ion este personajul tipic pentru categoria socială a ţăranului sărac, care caută să obţină, prin mijloace individuale, pământul. Pentru el acesta înseamnă existenţa locului fruntaş în lumea satului, demnitatea (şi Vasile Baciu şi Alexandru Glanetaşu s-au căsătorit la rândul lor cu fete bogate, din aceleaşi considerente ca Ion).
Fiindcă tatăl său a pierdut (din cauza lenei şi a băuturii) pământurile, Ion este aproape silit la căsătoria cu Ana pentru a-şi scoate familia din impas. încă din primele secvenţe ale romanului, Ion apare caracterizat direct ca un flăcău harnic şi dornic să-şi arate iscusinţa („Era harnic şi iute ca mă-sa. Unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap"). Atât de drag i-a fost pământul încât, de copil a renunţat la şcoală ca să fie aproape de vitele lui şi de pământ. El are conştiinţa superiorităţii lui faţă de tată de vreme ce adesea îl certa pentru că a tocat averea mamei.
Caracterizarea indirectă prin fapte, gesturi, atitudini şi limbaj este reliefată pe tot parcursul romanului prin trăirile lui Ion în lupta dusă pentru a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile Baciu, trăiri care sunt dintre cele mai diverse: de la brutalitatea violentă, la prefăcătorie, indiferenţă şi încântare.
Fiul Glanetaşului este un personaj complex şi dramatic, care nu acceptă jumătăţi de măsură, dorindu-şi în acelaşi timp demnitatea materială şi pe cea sentimentală. Din păcate, aceste paliere ale demnităţii sunt rupte între Ana şi Florica. Aşadar, construcţia personajului este realizată pe două patimi: pentru pământ şi pentru Florica: când se află la câmp şi Ana trece prin faţa locului lui Ion să-i aducă mâncare lui Vasile Baciu, Ion gândeşte: „Aş fi o nătăfleaţă să dau cu piciorul norocului pentru nişte vorbe", iar pe Florica o asigură: „In inima mea, tot tu ai rămas crăiasă. Ion este afectat de faptul că preotul Belciug îl ceartă în faţa satului pentru că a luat câteva brazde din pământul lui Simion Lungu, dar îl afectează şi mai mult faptul că preotul depune mărturie la tribunal împotriva lui.
Jignit - la horă - în faţa satului de către Vasile Baciu care-1 numeşte „sărăntoc", „fleandură", „hoţ", „tâlhar", Ion reacţionează potrivit firii sale impulsive, violent: „îi clocotea sângele şi parcă aştepta înadins să-1 atingă barem cu un deget ca să-1 poată apoi sfârteca în bucăţele..."
Dorinţa de a avea pământ devine o obsesie: „trecea deseori parcă înadins pe lângă pământul lui Baciu. Le cântărea din ochi dacă sunt bine lucrate şi se supăra când vedea că nu sunt toate cum trebuie. Se simţea stăpânul lor şi-şi făcea planuri...". De când a devenit stăpânul casei nicio brazdă de pământ din zestrea Zenobiei nu s-a mai înstrăinat şi gândul că ar putea fi stăpân pe tot pământul îi dă încredere şi-1 face să se simtă mai important.
După ce obţine pământurile lui Vasile Baciu (în lupta pentru acestea s-a dovedit calculat, inteligent şi viclean, fără scrupule), Ion îşi schimbă întreaga atitudine adaptându-se foarte repede şi uşor la comportamentul categoriei sociale în care tocmai a intrat: „călca mai apăsat, cu genunchii uşor îndoiţi". Este cuprind de beţia fericirii simţindu-se înfrăţit cu pământul într-un ritual mistic al posesiunii: „... încet, cucernic, fără să-şi dea seama, se lasă în genunchi, îşi coborî fruntea şi-şi lipi buzele cu voluptate de pământul ud [...]. îşi înfipse mai bine picioarele în pământ ca şi când ar fi vrut să potolească cele din urmă zvârcoliri ale unui duşman doborât. Şi pământul parcă se clătina, se înclină în faţa lui...".
Psihologia complicată a personajului declanşează o altă dramă, aceea a iubirii, atât de ocolită şi amânată până atunci. Mulţumirea de a deveni bogat nu-i mai ajunge lui Ion, acum aspirând spre o fericire deplină ceea ce înseamnă iubirea Floricăi: „Ce folos de pământuri dacă cine ţi-e pe lume drag nu e al tău".
Obsesia pământului e înlocuită cu obsesia pentru Florica. Abil, Ion simulează prietenie pentru George, soţul acesteia, ca să aibă pretextul de a-1 vizita uneori, când ştia că lipseşte de acasă. Dominat de porniri primare, aflat sub semnul fatalităţii, Ion este o victimă a structurii sale instinctuale pe care nu şi-o poate şlefui, ceea ce-1 conduce la moarte. Lovit de George cu sapa, Ion moare în chinuri cumplite: „Mor ca un câine". în mentalitatea satului, Ion a fost pedepsit pentru abaterea de la legea morală.
în concluzie putem aprecia faptul că, Ion este, fără îndoială, un personaj tragic pentru că se împotriveşte destinului şi susţine dubla patimă riscând chiar moartea. Viaţa lui are un flux epopeic impus de însăşi existenţa rurală.
alin
Elev Silitor
 
Mesaje: 54
Membru din: Dum Apr 20, 2008 12:25 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Niciun utilizator înregistrat