Pagina 1 din 1

Varianta 27

MesajScris: Mar Apr 22, 2008 6:23 pm
de admin
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 027

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, în care să prezinţi un personaj dintr-un text narativ studiat, aparţinînd
realismului, pornind de la următoarea afirmaţie critică a lui Georg Lukacs: „Categoria centrală, criteriul
fundamental al concepţiei literaraturii realiste este tipul, mai precis acea sinteză specială care, atât în
câmpul caracterelor, cât şi în acel al situaţiilor, uneşte organic genericul şi individualul. Tipul devine tip,
nu prin caracterul de medie şi nici chiar prin caracterul său individual, oricât de aprofundat, cât mai
curând prin faptul că în el confluează şi se întemeiază toate momentele determinate din punct de vedere
uman şi social, esenţiale unei perioade istorice”.

Re: Varianta 27 Ion de L.Rebreanu

MesajScris: Mar Mai 06, 2008 9:27 pm
de alin
Apărut în 1920, romanul „Ion" reprezintă „o dată istorică în procesul de obiective a literaturii noastre epice" (E. Lovinescu), fiind un roman realist, obiectiv, care are în centru problematica pământului.
Fiind o proză realistă, romanul are ca scop reflectarea veridică a realităţii, a satului transilvănean de Ia începutul sec. al XX-lea, depăşind spaţiul unei literaturi semănătoriste care idealizează spaţiul rural. Crezul scriitorului este iluzia realităţii: „Pentru mine arta [...] înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă".
Romanul realist are şi o valoare documentară, pe baza imitaţiei (mimesis), creându-se o operă cu aspect monografic, ce descrie fidel viaţa satului. Acţiunea se grupează în jurul unor personaje tipice, Ion fiind un astfel de personaj, un exponent al generalului, toate personajele fiind reprezentative pentru satul românesc: „nu sunt indivizi cu viaţă unică, ci exponenţi ai clasei şi generaţiei" (G. Călinescu).
Ion Pop al Glanetaşului este personajul central al romanului, în imaginea căruia autorul descrie figura unui ţăran pe care 1-a întâlnit, cu o individualitate reprezentativă pentru lumea satului. Preocuparea pentru pământ este definitorie pentru ţăranul român. Astfel, Ion este un personaj tipic, un exponent al clasei ţăranului român: „Categoria centrală, criteriul fundamental al concepţiei literaturii realiste este tipul, mai precis aceea sinteză specială care, atât în câmpul caracterelor, cât şi în acel al situaţiilor, uneşte organic genericul şi individualul" (Georg Lukacs). " Ion este tipul ţăranului împătimit de pământ, este „victima măreaţă a fatalităţii biologice", aşa cum afirmă N. Manolescu. Este ţăranul sărac, dar harnic, care trebuie să recupereze pământul pierdut de tatăl său, pentru a dobândi respect in rândui sătenilor. In sat, pământul este o valoare centrală care condiţionează identitatea ţăranului. Iniţial, Ion este apreciat pentru hărnicia sa: „unde punea el mâna, punea şi Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap.". „Glasul pământului" îl stăpâneşte din ce în ce mai puternic, astfel încât ajunge o victimă a propriei obsesii, iar Ana este un instrument în lupta lui pentru pământ.
Fiica lui Vasile Baciu, „fată cu stare", Ana este harnică, supusă, ruşinoasă, prototipul femeii de la ţară. în urma reproşurilor lui Vasile Baciu, chinuită de egoismul lui Ion, Ana se sinucide, fiind stăpânită de „ostilă grea pentru tot ceea ce o înconjura". In viziunea lui G. Călinescu, în acest roman, femeia este o victimă, constituind pentru Ion „două braţe bune de lucru, o zestre şi o producătoare de copii". Moartea Anei, pierderea copilului nu sunt pentru Ion experienţe dramatice, el fiind în continuare o victimă a pământului.
Drama acestui personaj constă în lupta interioară dintre „glasul pământului" şi „glasul iubirii". Iniţial, pământul îl acaparează în totalitate: „Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-1. simţea o plăcere atât de mare văzându-şi pământul, încât îi venea să cadă în genunchi şi să-1 îmbrăţişeze".
Ion este tipul ţăranului schematizat la instinctul de a stăpâni pământul, individualizat prin pornirile sale în faţa acestuia, asemenea emoţiilor de natură erotică: „îl cuprinse o poftă sălbatecă să îmbrăţişeze huma, să o crâmpoţească în sărutări".
Dacă nevoia de a obţine pământ a fost determinată de mediul în care trăieşte (trăsătură a romanului realist), mijloacele folosite pentru a-şi atinge scopul sunt dezumanizate, ceea ce degradează continuu caracterul personajului.Astfel, „categoria centrală" care în viziunea lui Georg Lukacs este „acea sinteză specială care [...] uneşte genericul şi individual" devine o categorie periferică din cauza patimei pentru pământ. Satul îl marginalizează din cauza nedreptăţii comise, îl judecă aspru pentru soarta familiei sale.
împlinindu-şi scopul, Ion revine la „glasul iubirii" . în cele din urmă, este învins de iubire. Astfel, situaţia finală a personajului este dramatică, chiar surprinzătoare, personajul având un destin tragic.
Având intenţia de a descrie „exact" realitatea, autorul creează tipologii specifice lumii prezente: tipul ţăranului (Ion, Vasile Baciu, Ana, Florica, Simion Lungul etc), tipul intelectualului (Zaharia Herdelea, Titu Herdelea, preotul Belciug etc), deoarece „tipul devine tip [...] prin faptul că în el confluează şi se întemeiază toate momentele determinate din punct de vedere uman şi social, esenţiale unei perioade istorice" (G. Lukacs). Fiind un roman realist, această creaţie epică este structurată pe o naraţiune obiectivă, impersonală, naratorul fiind omniscient, omniprezent, cu statutul unui observator lucid care urmăreşte derularea firească a evenimentelor.

Scris:
de