Varianta 26

[admin]

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 026

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre raportul realitate - ficţiune ilustrat într-un text narativ studiat,
pornind de la ideile exprimate în următoarea afirmaţie: ,,Ficţiunea nu este viaţa trăită, ci altă viaţă,
inventată cu materialele oferite de prima şi fără de care viaţa adevărată ar fi mai sordidă şi mai
sărăcăcioasă decât este”. (Mario Vargas Llosa, Scrisori către un tânăr romancier)

[alin]

Afirmaţia lui Mărio Vargas Llosa despre raportul ficţiune-viaţă adevărată surprinde aspecte definitorii ale celor două concepte şi poate fi ilustrată pe baza nuvelei istorice „Alexandru Lăpuşneanul" de Costache Negruzzi.
Ficţiunea (termen care provine din latinescul „fictio", unde înseamnă creaţie a imaginaţiei, născocire) presupune utilizarea unor elemente din realitate pentru crearea unei alte lumi. Este, aşadar, o plăsmuire a imaginaţiei autorului. Un text literar poate fi ancorat în informaţii verificabile, preluate din realitatea imediată, dar ficţiunea implică procesul de selecţie, reorganizare şi interpretare a datelor realităţii şi poartă amprenta originalităţii autorului.
Nuvela istorică are ca subiect de inspiraţie vechile cronici, personajele ei fiind modele (sau antimodele) de domnitori şi boieri ai timpurilor istorice. Universul întâmplării (o domnie, lupta pentru tron, o bătaie, confruntarea dintre domnitor şi boieri) devine subiect de ficţiune, iar personalitatea istorică devine personaj, de cele mai multe ori chiar personaj principal. Faptele evocate sunt semnificative, dezvăluind momente esenţiale din viaţa personajului şi evoluţia acestuia.
Apărută în 1840, în primul număr al revistei „Dacia literară", nuvela „Alexandru Lăpuşneanul" ilustrează în mode strălucit, inspiraţia din istoria naţională pe care M. Kogălniceanu o considera, alături de folclor şi de natura patriei, ca pe una dintre principalele surse ale unei literaturi originale.
Model nu numai de stil, de vigoare epică de concepţii şi de psihologie, „Alexandru Lăpuşneanul" este, totodată, un model pentru felul cum poate fi prelucrat un text istoric într-o creaţie personală. Deşi informaţia istorică e sumară, Negruzzi realizează o capodoperă a nuvelisticii româneşti.
Tema nuvelei este politică respectiv, de îngrădire a marii boierimi de către domnitor, în cea de-a doua domnie a lui Alexandru Lăpuşneanul. Subiectul operei urmează îndeaproape conţinutul izvoarelor de inspiraţie: cronicile lui Grigore Ureche şi Miron Costin. Personajul principal este Alexandru Lăpuşneanul, crudul domnitor ce fusese izgonit de la scaunul ţării de către boieri care uneltiseră împotriva lui şi care se întoarce la domnie cu ajutor turcesc.
Nuvela urmează firul cronologic al întâmplărilor, de la a doua venire pe tron a lui Lăpuşneanul, până la moartea acestuia. Faptele evocate sunt reprezentative, nuvela distingându-se prin gradarea perfectă a conflictului, ca şi prin economia de mijloace folosite. Ea reprezintă momente cruciale din destinul şi evoluţia personajului principal, cum ar fi: urcarea acestuia la tron, măsurile drastice pe care le aplică trădătorilor de la curte, culminând cu uciderea celor 47 de boieri, călugărirea domnitorului şi otrăvirea acestuia. Echilibrul compoziţional este realizat prin organizarea textului narativ în patru capitole, care fixează momentul subiectului.
Costache Negruzzi a preluat din cronica lui Grigore Ureche scene, fapte şi replici (de exemplu, primul moto, „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu..." şi ultimul, „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu"). Autorul nuvelei se distanţează însă de realitatea istorică înfăţişată în „Letopiseţul Ţării Moldovei" prin apelul la ficţiune şi prin viziunea romantică asupra istoriei. Realitatea istorică este modificată, dar acţiunea nuvelei se păstrează în limitele verosimilului. Timpul petrecerii evenimentelor este unul istoric, obiectiv (1564-1569). De asemenea, sunt respectate coordonatele spaţiale obiective ale textului: întâmpinarea de către boieri la Tecuci, cruţarea cetăţii Hotinului pe când celelalte sunt incendiate.
Anumite fapte ale personajului se regăsesc în cronică: înlăturarea lui Tomşa, căsătoria cu doamne Ruxandra, solia boierilor pentru a-i împiedica întoarcerea la tron, uciderea celor 47 de boieri, călugărirea înainte de moarte şi uciderea domnitorului prin otrăvire.
In operă, este amintit numele real al domnitorului, schimbat la urcarea pe tron de către boieri pribeag, din Petrea Stolnicul în Alexandru Lăpuşneanul. Se identifică în operă, de asemenea, numeroase personaje confirmate de istorie, doamna Ruxandra, voinicul Motoc, spătarul Spancioc, postelnicul Veveriţă şi mitropolitul Teofan.
Spre deosebire de personalitatea istorică, a cărei existenţă este consemnată în cronici, personajul literar ilustrează un tip uman, este o creaţie a autorului, în conformitate cu viziunea sa. De exemplu, unele personaje (Motoc, Veveriţă, Spancioc) apar în operă ilustrând tipuri umane (boierul trădător, boierul patriot), dar istoria consemnează faptul că ei fugiseră în Polonia, la Liov şi nu mai trăiau în timpul celei de-a doua domnii a lui Lăpuşneanul.
Prin construirea personajului principal, Costache Negruzzi a avut în vedere ilustrarea tipului de personaj romantic, construit din contraste, excepţional surprins în împrejurări excepţionale: domnitorul tiran şi crud.
Chiar dacă multe dintre evenimentele care îl au ca protagonist au fost menţionate în operă potrivit letopiseţului, portretul personajului nu preia din realitate decât statutul acestuia şi anumite fapte necesare în caracterizarea indirectă. Privit în contextul istoric (Ev mediu sângeros, cu dese schimbări de domnitori şi trădări ale boierilor), ajungem la o justificare obiectivă a unor fapte ale sale.
Personajul depăşeşte cu mult profilul personalităţii istorice, autentificată de cronică, prin trăsături care sunt adâncite şi excepţional ilustrate (tehnica disimulării şi a manipulării maselor, sadismul extrem, dezumanizarea totală). Astfel, portretul domnitorului, construit în manieră romantică, evidenţiază un profil despotic.
Transfigurarea artistică a faptelor istorice are o motivaţie estetică: gradarea tensiunii narative, reliefarea caracterelor personajelor, mesajul textului narativ.
în concluzie, evidenţiind realitatea ca punct de plecare, ca sursă pentru realizarea unei opere de ficţiune, afirmaţia lui Mărio Vargas Llosa se ilustrează în nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul".