Varianta 21

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 21

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 6:16 pm

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 021

Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre condiţia ţăranului, reflectată într-un text narativ studiat. În
elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- sublinierea trăsăturilor textului narativ care fac posibilă încadrarea într-o tipologie, într-un curent
cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei şi a viziunii
despre lume a autorului/ a naratorului (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare,
limbaj etc.);
- evidenţierea condiţiei ţăranului, reflectate în textul narativ ales, prin referire la două scene/
secvenţe/ situaţii semnificative pentru evoluţia conflictului/ a conflictelor;
- exprimarea argumentată a unui punct de vedere despre condiţia ţăranului, reflectată în textul narativ
aleas, din perspectiva finalului/ a deznodământului.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 21

Mesajde alin pe Mie Mai 07, 2008 9:39 pm

Romanul lui Marin Preda include două volume, acestea fiind publicate separat, la un interval de 12 ani. Primul volum vede lumina tiparului în anul 1955, în timp ce al doilea este publicat abia în 1967. Ambele volume reprezintă o unitate de viziune şi o formulă epică nouă, viguroasă, care propune o cu totul alta viziune asupra ruralitatii, în direcţia celei promovate de Liviu Rebreanu la începutul secolului XX.
Volumul întâi al romanului se concentrează asupra unui personaj în care aproape toţi criticii au văzut datele tatălui lui Marin Preda. Ilie Moromete este nucleul epic al volumului. Forţa, vitalitatea acestui personaj, încrâncenat în nevoia de-a ţine strâns chingile unei patriarhalităţi rurale străvechi, reprezintă materia epică a acestui volum.
Cel de-al doilea volum schimbă ritmul epic iar Ilie Moromete pierde poziţia privilegiată din volumul anterior. Satul moromeţian, aşezat pe tipare arhaice, intră într-un rapid proces de di-soluţie. Poziţia periferică a personajului-centru epic al volumului anterior ilustrează această dramă a istoriei.
Spre deosebire de predecesorii săi, Ioan Slavici sau Liviu Rebreanu, la Marin Preda criticul literar Eugen Simion observă o diferenţă sensibilă în tratarea temei ruralităţii. La aceştia ţăranul era construit pe o schemă caracterologică oarecum simplistă, vizând: sufletul rudimentar sau obsesia acumulării materiale. în schimb, la Marin Preda ţăranul, ca personaj, înlătură imaginea acestui mecanism psihologic previzibil. Personajul lui Preda dispune de o psihologie complexă şi bine reliefată, aceasta, desigur, sub influenţa romanului american (William Faulkner, John Steinbeck). Criticul Eugen Simion apreciază: „M. Preda prezintă nişte ţărani inteligenţi şi ironici, complecşi ca structură morală, în măsură prin aceasta să-şi reprezinte şi să trăiască în modul lor caracteristic marile drame ale existenţei".
Primul volum al romanului aşază în prim-plan, prin relaţionarea incipitului cu finalul, o legătură subtilă şi profundă a individului cu Istoria. Această legătură este marcată sugestiv prin personificarea Timpului.
In incipit, „în câmpia Dunării, cu câţiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial, se pare că timpul acea cu oamenii nesfârşită răbdare; viaţa se scurgea aici fără conflicte mari". Metafora timpului din incipit desenează o iluzie şi aceasta este, în primul rând, cea a personajului principal. Ilie Moromete trăieşte în fiecare zi, cu acea credinţă de nestrămutat a ţăranului care ţine la universul patriarhal al existenţei sale.
Protagonistul romanului se crede capul autoritar al unei familii care poate subzista cu pământul şi roadele pe care acesta i-1 oferă. Dincolo de această siguranţă materială, pe care deţinerea funciară i-o oferă, protagonistul întinde tentaculele nevăzute ale poftei sale de contemplare a vieţii. Moromete este un contemplativ, lucru unic \n literatura noastră. Este ţăranul care ştie să descopere farmecul lumii de pe stănoaga podiştei sale. Este spiritul care se hrăneşte dintr-o locvacitate adeseori prietenoasă şi ironică. Personajul lui Marin Preda are "un ochi" neobişnuit care ştie să recreeze lumea din jur, să-i confere o aură specială.
Ilie Moromete se raportează la lume prin: spiritul contemplativ, logos şi ironie. Chiar dacă profesează haotic această latură a vieţii lui, este ţăranul cu apetenţă intelectuală. Cufundat în permanenţă în acest spectacol, pe care şi-1 regizează sieşi într-un fel de narcisism existenţial, uită de partea practică a lucrurilor. Toţi membrii familiei îl acuză, ca, în genere, el nu face nimic. Intervine aici, marea diferenţă de mentalitate între el şi băieţii din cealaltă căsătorie, în special, Paraschiv, Nilă şi Achim.
Ilie Moromete reflectă o concepţie devenită oarecum vetustă. El este absolut inadaptat noilor legi ale unui capitalism mercantil, în care banul a devenit principala valoare. Când vine vorba de bani Moromete, fie ignoră problema (scena drumului cu porumbul la munte pe care obţine un preţ absolut insignifiant spre deosebire de vecinul său, Tudor Bălosu), fie o aruncă în derizoriu, bagatelizând (scena plăţii fonciirii, cu spectacolul disimulării pe care îl regizează în faţa lui Jupuitu).
în esenţă, Moromete este un duplicitar tocmai pentru a-şi conserva plăcerea de a privi şi de a revaloriza spectacolul lumii. Băieţii lui, în schimb, vizează noile valorii, ei nu mai reprezintă modelul ţăranului tradiţional, vor să câştige, să plece la Bucureşti, să părăsească ţărâna de acasă. Ei reprezintă primul semn al schimbării noii lumi pe care tatăl lor refuză să-l vadă. în acelaşi sens se manifestă şi băiatul lui Tudor Bălosu, Victor, pe care Moromete îl ironizează într-o savuroasă scenă, după ce îi vinde tatălui salcâmul şi bea cu acesta aldămaşul.
Interesant pentru acest modus vivendi al protagonistului este şi contrastul între tiparul existenţial propus în cazul lui şi cel propus de scriitor de pildă, cazul Ţugurlan. Marin Preda, ca şi în multe alte situaţii din roman, devine polemic. Ţugurlan este un Ion al Glanetaşului, frustrat de faptul că nu are pământ. Vocea lui sumbră şi aspră tulbură adunarea liniştită din poiana fierăriei lui Iocan. El apare în ipostaza omului revoltat de tip camusian. Moromete, în schimb, se menţine în liniştea logosului său constructiv. Moromete se exteriorizează prin logos, gestică. Ţugurlan se simte inferior, un frustrat, pecetluit de rănile sociale pe care le primeşte.
Alături de poiana fierăriei lui Iocan, un alt topos semnificativ pentru profilul ţăranului conturat de Marin Preda, este uliţa. Acest element simbolic gestionează, în roman, relaţia individului cu lumea rurală. Uliţa este o proiecţie a individului în colectivitate şi un „imago mundi", este locul ritualului cotidian, al spectacolului. Tocmai în acest spaţiu îşi exersează Moromete plăcerea de-a trăi în lumea lui, creată de el şi pentru el.
Dacă ne raportăm la conexiunea realitate-ficţiune în roman, nu putem uita extraordinara modalitate narativă gidiană de a raporta lumea fanteziei creatoare la reperul ei real. Vorbim în acest caz despre capul din humă arsă al lui Ilie Moromete pe care i-1 face Din Vasilescu în timpul întâlnirii din poiană. Tocmai acest cap din humă este simbolul creaţiei care învinge timpul. Dincolo de omul perisabil, strivit de vicisitudinile existenţei, rămâne creaţia, rodul fanteziei, sublimarea realului într-un univers paralel. Nu întâmplător scena în care Moromete stă pe piatra albă de hotar şi cugetă la propriul destin este des citată de critici: „... venise aici tocmai pentru că se simţea îngropat în ea până la gât şi vroia să scape. înţelegea că se uneltise împotriva lui şi el nu ştiuse - timpul pe care îl crezuse răbdător şi lumea pe care o crezuse prietenă şi plină de daruri ascunseseră de fapt o capcană". Citatul este sugestiv pentru autoiluzionarea protagonistului.
Tema dublului vine să susţină acest construct epic. Scena tăierii salcâmului, dublul vegetal al lui Moromete, este pilduitoare pentru drama solitară a protagonistului. Bocetul care însoţeşte prăbuşirea salcâmului prefigurează litania prăbuşirii edificiului familial pe care Moromete credea că-1 poate controla.
alin
Elev Silitor
 
Mesaje: 54
Membru din: Dum Apr 20, 2008 12:25 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Niciun utilizator înregistrat