SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 065
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie, Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.*
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând În gând Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane Şi din cer [...]
În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână –
Două jucării stricate –
Merg ţinându-se de mână… (Ion Minulescu, Acuarelă)
*galantar, s.n. – vitrină a unui magazin.
1 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul pas. 2 puncte
2 Explică rolul cratimei în strucura „în oraşu-n care plouă”. 2 puncte
3 Precizează valoarea expresivă a adverbului decât din a doua strofă a poeziei. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie, din text, două structuri lexicale care conţin imagini auditive. 4 puncte
6 Explică semnificaţia reluării versului „În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână”. 4 puncte
7 Comentează, în 6 - 10 rânduri, prima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, prin raportare la textul dat. 4 puncte
9 Demonstrează încadrarea poeziei în lirica simbolistă, prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte