Pagina 1 din 1

Varianta 57

MesajScris: Dum Apr 20, 2008 5:21 pm
de admin
SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 057
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

„Vezi, mamă, ce mă doare! Şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sân mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvâcneşte!... şi fuge de la mine!
Îmi cere… nu-ş ce-mi cere! Şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine,
În braţe n-am nimic şi parcă am ceva;

Că uite, mă vezi mamă? Aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste când singură mă strâng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi văpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plâng, măicuţă, plâng.”
………………………………………………………
E noapte naltă, naltă; din mijlocul tăriei
Veşmântul său cel negru, de stele semănat,
Destins coprinde lumea, ce-n braţele somniei
Visează câte-aicea deşteaptă n-a visat.

Tăcere este totul şi nemişcare plină;
Încântec sau descântec pe lume s-a lăsat;
Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină
Şi apele adorm duse, şi morele au stat.
…………………………………………………….

(Ion Heliade-Rădulescu, Zburătorul)

1. Transcrie, din strofa a treia, două cuvinte a căror formă nu mai este acceptată de DOOM2, precizându-le forma literară actuală. 2 puncte
2. Precizează rolul virgulei în ultimul vers al primei strofe. 2 puncte
3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra omonimia cuvântului veste. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Precizează măsura şi rima versurilor din ultima strofă. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în penultima strofă. 4 puncte 7 Motivează prezenţa a două tipuri de lirism (subiectiv şi obiectiv) în textul dat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

Re: Varianta 57

MesajScris: Lun Mai 05, 2008 1:14 pm
de Andreea
1. „nesaţiu” – forma literară: nesaţ; „prinz” – forma literară: prind; „morele” – forma literară: morile.

2. Rolul virgulei este acela de a izola substantivul în vocativ, marcă a adresării directe.

3. N-am nicio veste de la rude. N-am cumparat două veste, ci una.
4. motivul literar al zburătorului, motivul comuniunii omului cu natura, motivul nopţii, al somnului etc.

5. Măsura versurilor este de 13-14 silabe, iar rima este încrucişată.

6. Repetiţia epitetului „înaltă”, un superlativ afectiv, contribuie la accentuarea impresiei de solemnitate şi vrajă, noaptea e „nalta” şi veşmântul ei negru, „semănat cu stele”, cuprinde ca o mantie imensă lumea în „braţele somniei”. Este momentul aprinderii stelelor pe cer, al conturării unui cadru nocturn de o arhaitate primordială, propice pentru apariţia Zburatorului. Se remarcă la Heliade tendinta spre înalt, larg, fiindcă „obiectul liric nu poate trăi la acest poet decât sub regimul sublimului.”(Eugen Simion)

7. Lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii (mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţează eul liric): pronumele personal la persoana I singular „-mi”, verbele la timpul prezent, persoana I singular „tremur”; topica afectivă / cezura.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezenţei eului liric în spaţiul poetic. Locutorul devine mai abstract, încât, în multe poezii „obiectualitatea devine voce” (Wolfgang Kayser), părând ca se exprimă pe sine, încât nu mai este perceptibil nici un receptor al ei, deci nici un locutor. Eul liric rămâne un observator discret al desfăşurării tabloului de natură prin faţa cititorului. În descrierea înnoptării se remarcă prezenţa unui lirism obiectiv. Pastelul – sinteză remarcabilă între lamartinism şi eresurile populare – este dominat de linişte, motivul tăcerii depline revine ca un laitmotiv. Lirismul eliadesc este totuşi mai puţin obiectiv faţă de cel coşbucian.
Prezenţa celor doua tipuri de lirism se justifică prin stuctura baladei (introducerea mitului folcloric în poezia cultă, idilicul rural ).

8. În poezia Zburătorul a lui Ion Heliade-Rădulescu, întâlnirea unei fiinţe stranii are efecte răvăşitoare pentru echilibrul tinerei fete: simţurile îi sunt amplificate la maximum, senzaţiile sunt de o intensitate vecină cu durerea. Prezenţa Zburatorului se face simţită de la distanţă, el fiind pretutindeni şi nicăieri. În contact cu o astfel de puternică sursă de energie, corpul tremură, năpădit de o exaltare extraordinară: „Ah, inima-mi zvâcneşte!... şi zboară de la mine! / [...] Şi cald, şi rece, uite că-mi furnică prin vine, / În brate n-am nimica şi parcă am ceva”, de o vibraţie profunda, cuprinzând întregul trup, făcându-l să trăiască sentimentul erotic cu o frenezie rară. Mânată de forţe care depăşesc cu mult închipuirea, incapabilă de a se stăpâni, tânăra fată trece succesiv de la o stare la alta, fără oprire, de la bucurie la tristeţe şi plâns. Transcrierea stărilor fizice şi sufleteşti este sugerată prin intermediul construcţiilor exclamative şi al punctelor de suspensie cu valoare stilistică, ce au rolul de a accentua incapacitatea fetei de a-şi explica efectele unei „boli” misterioase. Antiteza reliefează stările contradictorii pe care copila le trăieste „îmi cere...nu-ş ce-mi cere”, „n-am nimica şi parcă am ceva”.

9. Versurile citate se caracterizează prin expresivitate şi sugestie. În poezia Zburătorul, impactul fiinţei demonice cu tânăra fata produce pulsiuni erotice extraordinare. Relatarea stărilor fizice şi sufleteşti pe care fata le percepe cu îngrijorare este construită gradat, prin interogaţii, exclamaţii şi vocative: „Vezi, mamă, ce mă doare!”, „Că uite, mă vezi, mamă?”. Dragostea se manifestă ca o boala, prin simptome cu totul noi pentru tânăra în sufletul căreia sentimentul s-a ivit pe neaşteptate, ilustrate prin verbe şi locuţiuni verbale cu puternică forţă de sugestie: „pieptul mi se bate”, „un foc s-aprinde-n mine”, „răcori mă iau la spate”, „îmi ard buzele”, „obrajii-mi se palesc”, „inima-mi zvâcneşte!”, „-mi furnică prin vine”, „tremur de nesaţiu”, „ochii-mi văpăiază”. Fata este derutată, bulversată de senzaţiile contradictorii, aflate în antiteză.
Noaptea, în decorul unei lumi cufundate într-o linişte patriarhală, într-un paradis terestru, se deschid căile magice pentru întâlnirea fetei cu Zburatorul, înger şi demon în acelasi timp, încântator prin frumuseţea lui neobişnuită. Oniricul ce domneste asupra întregului peisaj cheamă Zburatorul şi apariţia acestuia se face cu participarea întregii naturi: „Tăcere este totul şi nemişcare plină; / Încântec sau descântec pe lume s-a lasat; / Nici frunza nu se mişcă, nici vântul nu suspină, / Şi apele dorm duse şi morele au stat”. Versurile redau o secvenţă de timp încremenită ca în faţa unui mare miracol, un tablou imobil, un univers ce se poate întâlni în tablourile pictorilor modernişti: intruziunea straniului în real, participarea lui la un eveniment se face cu discontinuitate, punând în evidenţă marile forţe care unesc planurile cosmic şi teluric. Lumea aşteaptă înfrigurată sosirea făpturii cereşti, undeva la graniţa dintre real şi ireal.
(Carmen Dumitrescu, 12I, coord. prof.dr. Anca Roman)

Scris:
de