Varianta 49

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 49

Mesajde admin pe Dum Apr 20, 2008 12:22 pm

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 049
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;
Dintr-un colţ pe-o sofa roşă eu în faţa lui privesc,
Pân’ ce mintea îmi adoarme, pân’ ce genele-mi clipesc;
Lumânarea-i stinsă-n casă… somnu-i cald, molatic, lin.

Atunci tu prin întuneric te apropii surâzândă,
Albă ca zăpada iernei, dulce ca o zi de vară;
Pe genunchi îmi şezi, iubito, braţele-ţi îmi înconjoară
Gâtul… iar tu cu iubire priveşti faţa mea pălindă.

Cu-ale tale braţe albe, moi, rotunde, parfumate,
Tu grumazul mi-l înlănţui, pe-al meu piept capul ţi-l culci
Ş-apoi ca din vis trezită, cu mânuţe albe, dulci,
De pe fruntea mea cea tristă tu dai viţele-ntr-o parte.

Netezeşti încet şi leneş fruntea mea cea liniştită
Şi gândind că dorm, şireato, apeşi gura ta de foc
Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc.
Şi surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită.

O! Desmiardă, pân’ ce fruntea-mi este netedăşi lină,
O! Desmiardă, pân-eşti jună ca lumina cea din soare,
Pân-eşti clară ca o rouă, pân-eşti dulce ca o floare,
Pân’ nu-i faţa mea zbârcită, pân’ nu-i inima bătrână.
(Mihai Eminescu, Noaptea…)

1 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul foc. 2 puncte
2 Explică rolul cratimei în versul „Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe frunte-mi în mijloc”. 2 puncte
3 Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele lumină şi frunte să aibă sens conotativ. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie două versuri care conţin o descriere specifică imaginarului poetic eminescian. 4 puncte
6 Explică semnificaţiile a două figuri de stil diferite, pe baza cărora este realizat tabloul iubirii. 4 puncte
7 Motivează încadrarea poeziei în lirica romantică, prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9 Comentează, în 6 – 10 rânduri, primul catren, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 49

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 1:21 pm

1. a se face foc şi pară; a-şi lua un foc de pe inimă
2. Rolul cratimei în structura „Pe-ai mei ochi închişi ca somnul şi pe fruntea-mi în mijloc” este acela de a marca pronunţia legată a celor două părţi de vorbire diferite (prepoziţia şi articolul posesiv, respectiv substantivul şi adjectivul posesiv), pentru a conserva măsura versurilor.
3. Ideea fratelui tău a făcut lumina în gândurile colegilor.
Mihnea a fost mereu fruntea clasei, dar niciodată nu-i erau recunoscute meritele.
4. teme/ motive : iubirea, noaptea;
5. „ Noaptea potolit şi vânăt arde focul în cămin;”
„ Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin.”
6. Tabloul iubirii este constituit în jurul atmosferei de linişte, de visare, metafora „mintea îmi adoarme” sugerând liniştea profundă şi siguranţa pe care le oferă acest cadru îndrăgostiţilor. De asemenea, somnul este cel care creează o lume aparte, în care exteriorul nu mai are nicio importanţă, comparaţia „ochii mei închişi ca somnul” demonstrând delimitarea acestui spaţiu de cel real, de cotidian.
7. Viziunea romantică a acestei poezii se realizează atât prin temele şi motivele sale (visul,somnul, iubirea şi meditaţia nocturnă), exploatându-se zona subconştientului şi visului, considerat a fi mai consistent decât realul, cât şi prin prezenţa numeroaselor figuri de stil cu rol de a accentua ideea iubirii absolute desfăşurată într-un cadru propice („potolit…arde focul”, „somnu-i cald, molatic,lin”).
8. Motivul central al poeziei este evidenţiat încă din titlu, simbolizând spaţiul romantic de împlinire, de desfăşurare a iubirii absolute, aceasta născându-se din starea de contemplaţie şi de visare, în cadrul nocturn. Sentimentul dominant este cel de linişte şi chiar o uşoară moleşeală („somnu-i cald, molatic, lin”), iubirea fiind încununată de puritatea iubitei („albă ca zăpada iernii”) într-un momentul propice visării, al căderii într-o stare meditativă: noaptea.
9. Spaţiul interior descris în prima strofă a poeziei este unul intim, fiind surprinse detalii sugestive prin intermediul imaginilor vizuale („arde focul în cămin”, „Dintr-un colţ pe-o sofa roşă”, „Lumânarea-i stinsă în casă”). Epitetul dublu „potolit şi vânăt arde focul”, pe lângă sugestia cromatică subliniază şi atmosfera caldă, reconfortantă a odăii. Urmărind cu privirea jocul liniştitor al focului din cămin, se realizează în mod natural trecerea spre o stare plăcută de somnolenţă, calificată de trei epitete („somnu-i cald, molatic, lin”). În această atmosferă, pe care nimic nu pare s-o poată leza, raţiunea lasă locul stării de reverie („mintea îmi adoarme” - metaforă).
(Alina Tomescu, 12 E; prof. coord. Luminiţa Paraipan)
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Niciun utilizator înregistrat