Varianta 45

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 45

Mesajde admin pe Dum Apr 20, 2008 12:12 pm

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 045
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Departe sunt de tine şi singur lângă foc,
Petrec în minte viaţa-mi lipsită de noroc,
Optzeci de ani îmi pare în lume c-am trăit,
Că sunt bătrân ca iarna, că tu vei fi murit.
Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri
Redeşteptând în faţă-mi trecutele nimicuri;
Cu degetele-i vântul loveşte în fereşti,
Se toarce-n gându-mi firul duioaselor poveşti,
Ş-atuncea dinainte-mi prin ceaţă parcă treci
Cu ochii mari în lacrimi, cu mâni subţiri şi reci;
Cu braţele-amândouă de gâtul meu te-anini
Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva… apoi suspini…
Eu strâng la piept averea-mi de-amor şi frumuseţi,
În sărutări unim noi sărmanele vieţi…
O! glasul amintirii rămâie pururi mut,
Să uit pe veci norocul ce-o clipă l-am avut,
Să uit, cum dup-o clipă din braţele-mi te-ai smult…
Voi fi bătrân şi singur, vei fi murit de mult!
(Mihai Eminescu, Departe sunt de tine…)

1 Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor clipă şi pururi. 2 puncte
2 Explică utilizarea cratimei în versul „Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”. 2 puncte
3 Alcătuieşte câte un enunţ în care cuvintele foc şi ochi să aibă sens conotativ. 2 puncte
4 Transcrie două structuri/ versuri care conţin imagini ale fiinţei iubite. 4 puncte
5 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în textul dat. 4 puncte
6 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în primele patru versuri ale poeziei. 4 puncte
7 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultimele patru versuri, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9 Motivează, prin evidenţierea a două trăsături existente în text, apartenenţa poeziei la romantism. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 45

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 1:23 pm

1. clipa = moment, vreme; etern = veşnic, nemuritor.
2. Cratima din structura ,,aducerile-aminte” aflată în versul,,Aducerile-aminte pe suflet cad în picuri” marchează grafic rostirea împreună/legată a celor două cuvinte pronunţate fără pauză, intrând în alcătuirea unei locuţiuni substantivale. Sub raport prozodic influenţează măsura şi ritmul versului.
3. Pentru el focul inimii e mai puternic decât raţiunea.
Ochii sufletului îţi arată adevărata faţă a omului.
4. ,,Cu ochii mari în lacrimi, cu mâini subţiri şi reci”; ,,Şi parc-ai vrea a-mi spune ceva...apoi suspini”
5. Teme/motive: viaţa lipsită de noroc, visul/ reveria, moartea, amintirea
6. Comparaţia ,,bătrân ca iarna” are rolul de a evidenţia motivul îmbătrânirii iremediabile. Substantivul ,,iarna” evocă ideea de singurătate, nelinişte, tristeţe, aspectul de pustietate, lipsit de viaţă, fiind asociată cu vârsta celui care se simte ,,bătrân” din pricina depărtării de iubită.
7. Ultimele patru versuri încep cu exclamaţia retorică ,,O! glasul amintirii rămâie pururi mut”, aducând în prim-plan tema iubirii care mai trăieşte doar prin puterea amintirii, înţeleasă ca amestec între fericire şi nefericire. Folosirea verbului la conjunctiv prezent, „rămâie” fără conjuncţia ,,să” indică dorinţa de respingere a ,,glasului amintirii”. Antitezele norocul (,,norocul ce-o clipa l-am avut”)-nenorocul (,,viata-mi lipsita de noroc”), amintirea (,,aducerile-aminte pe suflet cad în picuri”)-uitarea(,,sa uit pe veci”) evidenţiază trecutul ce stă sub semnul norocului de-o clipă şi prezentul visării, pus sub semnul regretului, melancoliei, dorinţei de uitare. Alternanţa prezent/trecut scoate în evidenţă efectele transformatoare ale iubirii. Amintirea e modalitatea de eternizare a iubirii, metafora ,,glasul iubirii”, sugerează depărtarea fiinţei de realitate. În aceste versuri apare motivul îmbătrânirii iremediabile suferite odată cu pierderea iubirii, epitetele ,,bătrân şi singur”, reprezintă un final melancolic şi dramatic. Trăirile eului liric sunt contradictorii, limita expresivă a situării între vis/iluzie şi realitate, dorinţa şi împlinirea acesteia creând la nivelul textului o expresivitate deosebită.
8. Titlul ,,Departe sunt de tine...” evidenţiază tema iubirii eterne, care trăieşte prin puterea amintirii. Adverbul „departe” are dublă perspectivă, atât locativă cât şi temporală, având rolul de a sublinia distanţarea în timp şi în spaţiu a fiinţei iubite. Trăirile eului liric sunt contradictorii, bazate pe relaţia atracţie-respingere. Întreaga poezie este o confesiune lirică realizată pe baza relaţiilor antitetice: vis/reverie-realitate, odinioară/altădată-prezentul clipei, noroc-nenoroc, amintire-uitare. Folosirea verbelor la viitor ,,vei fi murit” proiectează sentimentul iubirii în eternitate, un final melancolic şi dramatic. Prezentul visării este pus sub semnul regretului, al melancoliei, dar şi al dorinţei de uitare, al refuzului asumării unei realităţi banale. Trecutul este pus sub semnul norocului de-o clipă.
9. Trăsături romantice ale poeziei: imaginaţia este principiul fundamental de creaţiei; antitezele romantice, generatoare de melancolie: norocul-nenorocul, amintirea-uitarea; cultivarea emoţiei şi a sentimentului; universul ideatic al poeziei dezvoltă o gamă variată de trăiri şi de emoţii valorificate prin imagini artistice: ,,singur lângă foc”, „vântul loveşte în fereşti”.
(Ana Duţu , 12 L; prof. coord. Luminiţa Paraipan)
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google Adsense [Bot]

cron