FORUM BACALAUREAT

Andreea scrie:1. înlănţuiţi = uniţi; melancolie = tristeţe.
2. Cratima din structura „Dumnezeieşte-ntraripaţi” marchează elidarea vocalei î şi are scopul de a păstra ritmul şi măsura versului.
3. „Un cântec fără moarte aş vrea să cânt”.
4. Teme/motive literare: tema iubirii, motivul cântecului, motivul lunii.
5. Mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat sunt verbele la persoana I singular: „aş vrea” şi plural: „să plutim” şi pronumele personale la persoana I singular: „mă” şi plural: „noi”.
6. Metafora „Dumnezeieşte-ntraripaţi de vânt” sugerează înfocarea eului liric şi a iubitei sale şi faptul că sentimentele acestora, prin intensitatea lor, îi ajută să se detaşeze de zbaterile ce ţin de sfera terestră, materială, au o valenţă eliberatore şi în acelaşi timp le insuflă vitalitate, un clocot interior.
7. Verbele la modul conjunctiv au rolul de a exprima dorinţa eului liric de a fi alături de femeia iubită şi de a-şi eterniza sentimentele de dragoste, idee sugerată de verbul a cânta: „să cânt”, „să cânte”. Verbul „să plutim” ilustrează dorinţa eului liric de a depăşi zbuciumul lumii materiale prin intermediul sentimentelor lui înălţătoare şi eliberatoare.
8. În ultimele două strofe eul liric îşi imaginează momentele finale ale iubirii lui, creând o atmosferă melancolică, aflată în contrast cu cea dinamică, înfocată, din incipitul poeziei. Sentimentul de tristeţe este ilustrat cu ajutorul epitetului „braţul rece” şi al personificării „Acelaşi pescăruş în larg va plânge”, care sugerează legătura permanentă dintre natură şi eul liric, dar şi cu al metaforei „Melancolia va luci stelar”, prin care se face o nouă trimitere la planul ceresc, spre care tinde eul liric, plan aflat în opoziţie cu cel întunecat al lumii materiale: „Pe marginea de umbră a tunicei”. Este utilizat motivul mitologic al reginei Berenice în cadrul unei metafore pentru a reda imaginea cerului înstelat care pare să atingă îndrăgostiţii: „peste noi va ninge rar/ O pulbere din Coada Berenicei”.
9. Cuvântul cântec, devenit un motiv al poeziei, simbolizează dragostea eului liric pentru iubita sa, sentimentele lui înfocate pe care doreşte să le eternizeze. În cea de-a doua strofă sensul simbolic al cuvântului este generalizat, referindu-se la iubirea trăită de toţi îndragostiţii, iar cântecul devine asemenea unei vrăji, o incantaţie a iubirii: „Un cântec printre ani şi un descânt”.

(Maria Solacolu, 12 L; coord. prof. Luminiţa Paraipan)