Pagina 1 din 1

Varianta 25

MesajScris: Dum Apr 20, 2008 11:08 am
de admin
SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 025
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Iubeşti – când urciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti – când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti – când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti – când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti – când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.
(Lucian Blaga, Iubire)

1 Scrie câte un antonim pentru sensurile din text ale cuvintelor se deşteaptă şi anotimp. 2 puncte
2 Precizează rolul liniei de pauză utilizate în primul vers al fiecărei strofe. 2 puncte
3 Transcrie două cuvinte/ structuri folosite în text cu sens conotativ. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Exemplifică două figuri de stil diferite, din strofa a doua. 4 puncte
6 Justifică utilizarea persoanei a II-a singular a verbelor şi a pronumelor, în textul dat. 4 puncte
7 Explică sensurile opoziţiei între moarte şi poveste, din penultima strofă. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Explică semnificaţia titlului, în relaţie cu textul citat. 4 puncte

Re: Varianta 25

MesajScris: Lun Mai 05, 2008 2:18 pm
de Andreea
1. se sting, apun; generalul, universalitatea.
2. Linia de pauză prezentă la începutul fiecărei strofe marchează o întrerupere a discursului liric, o pauză menită să aducă după sine informaţii suplimentare.
3. icoană, anotimp, rană, timpuri, simţiri, lună, furtună.
4. Tema iubirii, motivul lunii, toamnă, icoană, inimă.
5. Prin intermediul comparaţiei: ca-n rana străvechiului copac se sugerează atingerea sevei esenţiale a fiinţei; capacitatea de aajunge la adevărul primordial, făcând apel la lucrurile care aparţin universului. Durerea devine o cale de accedere spre adevărul suprem, spre esenţa fiinţei. Epitetul cromatic verde copac, plasat într-o inversiune, accentuează rolul fundamental al culorii, simbol al vigorii universale, al regenerării naturii, dar şi al fiinţei umane.
6. In discursul liric, rolul utilizării persoanei a Ii-a evidenţiază faptul că monologul liric este unul adresat, fapt subliniat prin verbele plasate în poziţie iniţială, considerată, în text, „poziţie tare". Se conturează legătura strânsă dintre om şi natură, o componentă care evidenţiază armonia universală. Se observă tendinţa de generalizare, iubirea este o componentă fundamentală a sufletului oricărui om.
7. Termenii moartea şi poveste sunt utilizaţi cu sens conotativ, fiind posibilă astfel o relaţie de antinomie. Se exprimă opinia eului liric cu privire la posibilitatea unui nou început, dincolo de existenţa umană vremelnică pe acest pământ. Moartea e considerată un capăt de drum, un sfârşit brusc şi banalizat al vieţii. Poetul consideră că poate spera într-o altă poveste, fapt ce presupune că şi această existenţă este tot una de vis. Bazându-se pe asocierea cu idea că: viaţa este un vis, se evidenţiază dimensiunea iluzorie a percepţia vieţii. Perspectiva este una optimistă, reuşind să reflecte concepţia de factură mioritică cu privire la moarte.
8. Strofa finală are rol conclusiv, fiind pusă aceasta sub semnul iubirii, ca act fundamental de accedere la misterele universale. Metafora odihnă, furtună îţi este, surprinde stările contradictorii care pot coexista în fiecare om. Iubirea, valoare supremă a omului, este aproape de acesta atât în momentele de puternică frământare lăuntrică, cât şi atunci când simte nevoia acută de reflexivitate, de întoarcere spre sine. Ideea este reluată în versul final, care conţine o metaforă lavă pătrunsă de lună, metaforă care reliefează îmbinarea pasiunii ardente cu melancolia, coexistenţa trăirilor aparent antagonice într-un singur trup, dar care duc spre acelaşi drum final, cel al iubirii.
9. Titlul operei este semnificativ în relaţie cu textul poeziei, fiind alcătuit dintr-un substantiv nearticulat, ceea ce îi conferă caracter de generalitate. Prin aceasta se sugerează o caracteristică specifică umană şi anume: dorinţa de realizare personală prin iubire. Valoarea supremă care poate ajunge în posesia omului este iubirea, prezentată aici cu multiplele ei valenţe.

Scris:
de