FORUM BACALAUREAT

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 098
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

Visterie doldora de vise,
Fermecată ladă a Pandorii,
Unde toate duhurile-nchise
Schimbă-n aur plumbul închisorii.
Cât de veche, galbenă şi roasă
Tu ne spinteci bezna suferinţii,
Când te-avem în mâini, misterioasă
Teacă pentru săbiile minţii.
Stup în care slove-naripate
Cu polenul lumii încărcate
Sucul nemuririi ne-au trecut,
Roi de buchi, seminţe-ale ideii,
Magic cosmos strâns în scoarţe; zeii
Au pierit că nu te-au cunoscut.
(Vasile Voiculescu, Cartea)

1. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a trece. 2 puncte
2. Precizează rolul cratimei din sintagma ,,duhurile-nchise”. 2 puncte
3. Transcrie, din text, un arhaism şi un neologism. 2 puncte
4. Menţionează două mărci lexico-gramaticale prin care se identifică eul liric în textul dat. 4 puncte
5. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în prima strofă a poeziei. 4 puncte
6. Exprimă-ţi o opinie argumentată despre concluzia lirică ,,zeii/ Au pierit că nu te-au cunoscut”,
prin raportare la textul poetic dat. 4 puncte
7. Comentează, în 6 - 10 rânduri, definiţiile metaforice ale cărţii din ultimele două strofe,
prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
8. Precizează o trăsătură a tradiţionalismului interbelic, identificată în textul dat. 4 puncte
9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături, faptul că textul citat este, implicit, o artă poetică. 4 puncte

1. Am trecut cu bine peste sesiune. (am depăşit)
Călăuzele au trecut imigranţii peste graniţă. (au transportat)
2. În sintagma „duhurile-nchise” cratima marchează elidarea vocalei „î”. De asemenea, prin micşorarea numărului de silabe este realizată încadrarea în măsura versurilor de 10 silabe.
3. buchi – arhaism; cosmos – neologism
4. Prezenţa eului liric poate fi evidenţiată prin apariţia mărcilor sale specifice cum ar fi pronumele personal de persoana a II-a „Tu” ce marchează adresarea directă sau a verbului la persoana I plural „avem”.
5. Metafora „plumbul închisorii” se referă la imaginea minţii neinstruite asemănată cu o temniţă de plumb. Mintea neluminată de puterea eliberatoare a cărţilor este închisă de propriile-i limite, neputând trece peste anumite bariere ridicate de ignoranţa personală. Această lipsă de cunoştinţe atârnă greutăţi de plumb de aripile gândirii libere.
6. În Antichitate, cunoştinţele generale ale omenirii erau limitate, bazându-se majoritatea pe pura observaţie a mediului înconjurător. Fenomenele mai complexe ce nu puteau fi explicate cu ajutorul mijloacelor contemporane erau aşadar plasate în sfera unui anumit plan supranatural al cărui stăpâni erau zeii. Pe măsură ce cunoştinţele au avansat şi au început să dea un sens raţional acestor evenimente, nevoia credinţei în zei a dispărut, ducând aşadar la „moartea” lor. O altă interpretare s-ar putea referi la dispariţia zeilor datorită inexistenţei cărţilor, care ar fi putut perpetua mitul, pornind de la rolul cărţii de a transmite informaţii în timp şi spaţiu, fără a fi nevoie de contactul direct cu sursa acestor informaţii.
7. Penultima strofă prezintă imaginea cărţii, văzută ca un „stup”, ca modalitate de transmitere a experienţei acumulate de omenire către generaţiile următoare şi de transcendere în nemurire sub forma neuitării, apelând la metaforele „polenul lumii” şi „sucul nemuririi”. În cărţi sunt cuprinse noţiuni general valabile, „seminţe-ale ideii”, ce sunt dezvoltate şi aprofundate de fiecare generaţie în parte, îmbunătăţite în funcţie de condiţiile existente pentru a extinde limitele cunoaşterii umane. Ultima idee prezentată este aceea conform căreia cunoaşterea prezentă prin intermediul cărţilor a luat locul supranaturalului în explicarea majorităţii elementelor vieţii, explicându-se în felul acesta şi dispariţia zeilor care nu au cunoscut „Magic-ul cosmos strâns în scoarţe”.
8. Una dintre trăsăturile tradiţionalismului interbelic, care poate fi identificată la nivelul textului este tema timpului; în vreme, cartea a reuşit să învingă efemerul prin anduranţă.
9. Sonetul „Cartea” este o operă literară în versuri în care autorul îşi exprimă crezul liric, propriile convingeri despre arta literară şi despre aspectele esenţiale ale acesteia. Scrierile poetului cuprinse în cărţi au darul de a transmite cititorului peste generaţii „seminţele ideii” şi de a „spinteca bezna suferinţii”. În viziunea autorului, rolul poetului este acela de a trece „sucul nemuririi”, posterităţii prin opera sa.
(Mircea Ciobanu, 11 A; prof. coord. Luminiţa Paraipan)