SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 097
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:
M-am băgat surugiu la cuvinte:
Le momesc cu văpăi, le hrănesc cu jăratec,
Le strunesc în ham de gând, când lin, când sălbatec,
Le-ncing cu harapnicul dorului şi mână-nainte.
Ca să nu zboare la cer ca puricii din basm, pripite,
Mă plec la fiecare, migălos faur,
Şi-ncalţ agerile versuri la copite
Cu potcoavele rimelor de aur.
Oprim în nori, la palatul de cleştaruri
Să furăm umbra frumoasei din vis fără trup, nici sânge,
Dar scorpia-i după noi. Arunc în urmă zaruri;
Coif şi buzdugan, toate grelele-mi daruri :
Inima, sufletul, minţile nătânge.
Loc, loc! Rădvanul coboară pe pământ,
Dar aci se destramă crăiasa de imagini,
Amuţesc, speriaţi,zurgălăii de rime-n vânt,
Chingile se rup, caii răzvrătiţi, cuvânt de cuvânt,
Strâng aripile şi fug înapoi prin paragini.
Rămân, negre, dârele roţilor pe albele pagini.
(Vasile Voiculescu, Poezie)
1. Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al basmului. 2 puncte
2. Precizează rolul semnului de punctuaţie două puncte de la sfârşitul primului vers. 2 puncte
3. Exemplifică două expresii/ locuţiuni cu substantivul gând. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Transcrie două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază
prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei metafore identificate în poezie. 4 puncte
7. Precizează două argumente prin care se poate susţine ideea că textul este o artă poetică. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături identificabile în text,
apartenenţa poeziei la tradiţionalism. 4 puncte