FORUM BACALAUREAT

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 093
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

Ploua infernal,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Pereţii odăii erau
neliniştiţi, sub desene în cretă.
Sufletele noastre dansau
nevăzute-ntr-o lume concretă.

O să te plouă pe aripi, spuneai,
plouă cu globuri pe glob şi prin vreme.
Nu-i nimic, îţi spuneam, Lorelei*,
mie-mi plouă zborul, cu pene.

Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi
lăsasem în lume odaia.
Tu mă strigai din urmă: răspunde-mi, răspunde-mi,
Cine-s mai frumoşi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebunească,
şi noi ne iubeam prin mansarde.
N-aş mai fi vrut să se sfârşească
niciodată-acea lună-a lui Marte.
(Nichita Stănescu, Ploaie în luna lui Marte)

*Lorelei – personaj legendar din folclorul german, o zână care, aşezată pe o stâncă de pe malul Rinului, îi seduce pe luntraşi cu vocea ei fermecătoare, făcându-i să se înece

1. Transcrie două neologisme din text. 2 puncte
2. Justifică scrierea cu majusculă a substantivului Marte. 2 puncte
3. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul suflet. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Stabileşte tipul de rimă şi măsura versurilor din strofa a treia. 4 puncte
6. Precizează valoarea expresivă a timpului imperfect al verbelor din primele două strofe. 4 puncte
7. Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a doua strofă. 4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, penultima strofă, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Ilustrează o caracteristică a limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie),
prezentă în poezie. 4 puncte

1. „infernal", „concretă", „mansarde”

2. Substantivul Marte este scris cu majusculă deoarece reprezintă numele zeităţii romane a războiului şi a vegetaţiei.

3. a pune suflet, a-şi da sufletul, din suflet, cu sufletul la gură

4. Tema iubirii; motivul ploii, motivul zborului, motivul Lorelei, motivul zeului Marte.

5. Rima strofei a treia este încrucişată şi feminină. Măsura strofei a treia este de 9 -11 silabe.

6. Timpul imperfect al verbelor din primele doua strofe are rolul de rememorare nostalgică a trecutului. Iubirea de altădată este proiectată în mit cu ajutorul imperfectului („ne iubeam”, „ploua”, „dansau”)

7. Personificarea „Pereţii odăii erau / neliniştiţi [...]" este folosită pentru a sublinia că în faţa iubirii celor doi, până şi lucrurile care, de obicei, sunt de neclinit, îşi pierd această calitate, sentimentele îndrăgostiţilor reflectându-se în tot ceea ce îi înconjoară. Tot prin personificare, „sufletele noastre dansau”, se exprimă bucuria existenţială intensă, căci pentru îndrăgostit lumea apare ca un miraj continuu.

8. În penultima strofă se prefigurează ruptura dintre îndrăgostiţi, lucru sugerat de primele doua versuri, care conţin o imagine vizuală: „Şi mă-nălţam. Şi nu mai ştiam unde-mi / lăsasem în lume odaia". Uitarea odăii unde ei se iubeau şi înălţarea marchează distanţarea îndrăgostitului de iubita sa. De altfel, chemarea iubitei cu numele Lorelei (în mitologia germanică, sirenă a Rinului care atrăgea corăbierii într-o zonă stâncoasă, provocându-le moartea), asociat iubirii tragice, imposibile în romantism, sugerează destrămarea cuplului erotic.
Imaginea auditivă „Tu mă strigai din urmă", urmată de repetiţia „răspunde-mi, răspunde-mi" vin să sugereze faptul ca îndrăgostitul îşi lasă iubirea undeva departe, el îndreptându-se spre alte idealuri, iar vocea iubitei răsună ca un ecou îndepărtat.
Ultimul vers poate fi interpretat ca o întrebare retorică din partea iubitei, care îl pune pe îndrăgostit să aleagă între iubirea lor („oamenii") şi alte idealuri, înalţătoare, dar care pot fi efemere („ploaia")

9. Expresivitatea este o caracteristică a limbajului poetic dată de multitudinea figurilor de stil şi a procedeelor artistice regăsite în text.
În poezia Ploaie în luna lui Marte de Nichita Stanescu, întâlnim imagini vizuale ca „norii curgeau", care fluidizează ideea trecerii implacabile a timpului. De asemenea, se remarcă personificările „Pereţii odăii erau / nelinistiti [...]" şi „Sufletele noastre dansau", care sugerează fericirea îndrăgostiţilor şi rezonanţa universului înconjurător la sentimentele lor. Ploaia este o metaforă a vieţii, a instinctului, a bucuriei existenţei.
Metafora „mie-mi plouă zborul, cu pene" sporeşte expresivitatea textului, la fel ca şi imaginea vizuală „Şi mă-nălţam", ambele impunâd motivul zborului, al înălţării, al depăşirii limitelor banalului, prin iubire.
Epitetul superlativ „ploaie de tot nebunească", din ultima strofă, este ca o ultimă aducere-aminte a dragostei pe care cei doi au trăit-o „în luna lui Marte".
(Alexandra Chiriţă, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)