Rezolvare Varianta 003 / Subiectul I
Scris: Mie Apr 11, 2012 8:56 pm
Nenorocita privighetoare
Cânta-n pădure a ei durere,
Natura-ntreagă da ascultare,
Tot împrejuru-i era tăcere. [...]
Un măgar mare ce-o ascultase,
Şi ca un aspru judecător
Capul pleoştise, sau ridicase
Câte-o ureche,-n semn de favor.
Ieşi-nainte să-i dea povaţă,
Şi c-o neroadă încredinţare:
"Am fost, îi zise, aci de faţă,
Dar, zău, nu-mi place a ta cântare.
Cu toate-acestea, am nădejdi bune,
De nu îţi pare lucru prea greu,
La nişte reguli a te supune,
Luând de pildă cântecul meu."
Atunci începe cu bucurie
Un cântec jalnic şi necioplit,
Încât de aspra lui armonie,
Toată pădurea s-a îngrozit.
Privighetoarea, fără sfială,
Zise: "Povaţa e în zadar;
Căci de-aş urma-o, nu e-ndoială
Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar".
(Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul)
Cerinţe:
1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul cap.
2. Evidenţiază rolul virgulelor din versul „Am fost, îi zise, aci de faţă”.
3. Scrie forma acceptată de DOOM2 a cuvintelor râdicase şi favor.
4. Precizează valoarea expresivă a adjectivului nenorocită, din primul vers.
5. Transcrie două sintagme/ scurte fragmente care conţin imagini artistice diferite.
6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în strofa a doua.
7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul dat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa finală (morala fabulei).
9. Argumentează apartenenţa poeziei la genul epic, prin prezentarea a două trăsături identificate în text.
Rezolvare:
1. a-i intra cuiva ceva in cap; a-i trece cuiva ceva prin cap; a-şi bate capul; a fi greu de cap etc.
2. Rolul virgulei din versul citat este de a izola o propoziţie incidentă, al cărei rol este explicativ.
3. Formele acceptate de DOOM2 sunt: ridicase şi favoare
4. Cu valuare de epitet, adjectivul nenorocita numeşte o caracteristică a privighetorii: tristeţea, generată poate de noroc, de soarta potrivnică. Ideea este susţinută în versul următor, căci nenorocirea capătă forma cântecului trist: cântă-n pădure a ei durere. Imaginea, în ansamblul ei, este o metaforă a însingurării.
5. cântă-n pădure a ei durere - imagine auditivă; capul pleoştise - imagine vizuală.
6. Personificarea vizează aici măgarul-judecător, care ascultă privighetoarea, iar apoi o critică nemotivat. Epitetul aspru sugerează o trăsătură a măgarului, prostia, căci a fi aspru doar din mândrie deşartă înseamnă a fi limitat.
7. Titlul poeziei indică personajele implicate în conflictul epic. Lipsit de valuare metaforică, titlul numeşte două animale care conţin semnificaţii simbolice opuse: delicateţe, gingăşie şi măiestrie pe de o parte, stângăcie, urâţenie, stridenţă de cealaltă parte. Aceste trăsături, puse în opoziţie în text, creează sensul: privighetoarea devine purtătoarea semnului eleganţei, în timp ce măgarul poartă cu sine semnul prostiei şi al orgoliului nejustificat.
8. Conform tipicului formal al fabulei, ultima strofă a poeziei lui Alexandrescu are valuare moralizatoare, ea conchizând asupra sensului construit de-a lungul mininaraţiunii anterioare. La sfatul nesăbuit al măgarului, de a fi luat ca exemplu, privighetoarea îi dă o replică usturătoare: de ţi-aş urma sfatul, eu aş fi măgar. E un joc de cuvinte care constituie miezul sarcastic al moralei.
9. Ca fabulă, poezia îşi construieşte mesajul pe un schelet epic. Epicul maschează astfel un mesaj cu încărcătură morală. Scheletul epic, simplu şi liniar, propune un episod semnificativ, prin care personajele-animale ilustrează unele moravuri umane. În cazul de faţă, naraţiunea surprinde o acţiune în care sunt implicate două personaje: privighetoarea şi măgarul. Disputa acestora scoate în evidenţă prostia măgarului şi orgoliul său nemotivat.
Cânta-n pădure a ei durere,
Natura-ntreagă da ascultare,
Tot împrejuru-i era tăcere. [...]
Un măgar mare ce-o ascultase,
Şi ca un aspru judecător
Capul pleoştise, sau ridicase
Câte-o ureche,-n semn de favor.
Ieşi-nainte să-i dea povaţă,
Şi c-o neroadă încredinţare:
"Am fost, îi zise, aci de faţă,
Dar, zău, nu-mi place a ta cântare.
Cu toate-acestea, am nădejdi bune,
De nu îţi pare lucru prea greu,
La nişte reguli a te supune,
Luând de pildă cântecul meu."
Atunci începe cu bucurie
Un cântec jalnic şi necioplit,
Încât de aspra lui armonie,
Toată pădurea s-a îngrozit.
Privighetoarea, fără sfială,
Zise: "Povaţa e în zadar;
Căci de-aş urma-o, nu e-ndoială
Că eu în locu-ţi n-aş fi măgar".
(Grigore Alexandrescu, Privighetoarea şi măgarul)
Cerinţe:
1. Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul cap.
2. Evidenţiază rolul virgulelor din versul „Am fost, îi zise, aci de faţă”.
3. Scrie forma acceptată de DOOM2 a cuvintelor râdicase şi favor.
4. Precizează valoarea expresivă a adjectivului nenorocită, din primul vers.
5. Transcrie două sintagme/ scurte fragmente care conţin imagini artistice diferite.
6. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în strofa a doua.
7. Prezintă semnificaţia titlului în relaţie cu textul dat.
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, strofa finală (morala fabulei).
9. Argumentează apartenenţa poeziei la genul epic, prin prezentarea a două trăsături identificate în text.
Rezolvare:
1. a-i intra cuiva ceva in cap; a-i trece cuiva ceva prin cap; a-şi bate capul; a fi greu de cap etc.
2. Rolul virgulei din versul citat este de a izola o propoziţie incidentă, al cărei rol este explicativ.
3. Formele acceptate de DOOM2 sunt: ridicase şi favoare
4. Cu valuare de epitet, adjectivul nenorocita numeşte o caracteristică a privighetorii: tristeţea, generată poate de noroc, de soarta potrivnică. Ideea este susţinută în versul următor, căci nenorocirea capătă forma cântecului trist: cântă-n pădure a ei durere. Imaginea, în ansamblul ei, este o metaforă a însingurării.
5. cântă-n pădure a ei durere - imagine auditivă; capul pleoştise - imagine vizuală.
6. Personificarea vizează aici măgarul-judecător, care ascultă privighetoarea, iar apoi o critică nemotivat. Epitetul aspru sugerează o trăsătură a măgarului, prostia, căci a fi aspru doar din mândrie deşartă înseamnă a fi limitat.
7. Titlul poeziei indică personajele implicate în conflictul epic. Lipsit de valuare metaforică, titlul numeşte două animale care conţin semnificaţii simbolice opuse: delicateţe, gingăşie şi măiestrie pe de o parte, stângăcie, urâţenie, stridenţă de cealaltă parte. Aceste trăsături, puse în opoziţie în text, creează sensul: privighetoarea devine purtătoarea semnului eleganţei, în timp ce măgarul poartă cu sine semnul prostiei şi al orgoliului nejustificat.
8. Conform tipicului formal al fabulei, ultima strofă a poeziei lui Alexandrescu are valuare moralizatoare, ea conchizând asupra sensului construit de-a lungul mininaraţiunii anterioare. La sfatul nesăbuit al măgarului, de a fi luat ca exemplu, privighetoarea îi dă o replică usturătoare: de ţi-aş urma sfatul, eu aş fi măgar. E un joc de cuvinte care constituie miezul sarcastic al moralei.
9. Ca fabulă, poezia îşi construieşte mesajul pe un schelet epic. Epicul maschează astfel un mesaj cu încărcătură morală. Scheletul epic, simplu şi liniar, propune un episod semnificativ, prin care personajele-animale ilustrează unele moravuri umane. În cazul de faţă, naraţiunea surprinde o acţiune în care sunt implicate două personaje: privighetoarea şi măgarul. Disputa acestora scoate în evidenţă prostia măgarului şi orgoliul său nemotivat.