Biletul 89

[admin]

.......................................................................................................................................
Biletul nr. 89
Diferenţa esenţială dintre Est şi Vest este – cred – diferenţa dintre mânie şi calm,
dintre tensiune şi destindere. E vorba de atmosfera în care respirăm, de climatul
sufletesc al vieţii zilnice. Există şi în Occident enervări, insatisfacţii, răsteli şi chiar
atacuri de furie. [...] În genere însă, strada, magazinele, instituţiile, mijloacele de
transport, scena politică, ziarele nu sunt locuri ale conflictului. Nu se vociferează, nu
se schimbă injurii şi îmbrânceli, nu se caută harţagul cu orice preţ. În Răsărit,
dimpotrivă, aerul e apăsător, ca deasupra unui cîmp de luptă. S-ar zice că toată
lumea urăşte pe toată lumea. Cearta este un mod de viaţă. Trăim din resentiment.
Lupta politică vizează exterminarea adversarului, gazetăria e un apogeu al
nervozităţii ofensive. Intelectualii se ceartă între ei, societatea civilă e o simplă
manufactură a protestului, guvernul, preşedinţia şi parlamentul se epuizează în
purulente manevre de gherilă. Clienţii îi detestă pe comersanţi şi comersanţii, pe
clienţi, poporul s-a săturat de politicieni şi politicienii de popor, cultele religioase se
excomunică reciproc. La volan te înfurii, în staţia de autobuz, la gară şi la aeroport te
înfurii, la slujbă te înfurii, la televizor te înfurii. Românul de azi e, prin definiţie,
mânios. [...]
Se vor găsi destui care să caute acestei epidemii de bilă galbenă justificări
contextuale. Cum să nu fii mânios? Ţărişoara e enervantă la maximum. Totul – de la
politică la presă, de la birocraţie la preţuri, de la maniere la moravuri – te poate
scoate din minţi. Dacă eşti cât de cât normal, îţi ieşi din fire. Vorba lui Teofrast: „E cu
neputinţă ca un om bun să nu fie cuprins de mânie când are de a face cu oameni răi”.
Un comentariu al lui Seneca pune însă această frază într-o altă perspectivă: s-ar zice
că, după Teofrast, cu cât cineva e mai bun, cu atât e mai irascibil. La limită, omul
perfect e un soi de nebun furios, lovit, clipă de clipă, de mizantropie. [...] Antichitatea
ştia că mânia e, adesea, opusul curajului, chiar dacă (şi tocmai pentru că) împinge
spre temeritate. Mânia e nebărbătească. Sintagma „popor vegetal” nu exclude (ba
dimpotrivă!) nervozitatea şi gâlceava. Tranziţia e, prin excelenţă, o perioadă
nevrotică, născătoare de nevricale şi de nevricoşi. Vom fi scăpat de ea, când străzile
noastre vor fi mai puţin zgomotoase, când oamenii vor vorbi mai puţin şi mai aşezat,
când politicienii vor reuşi prin inteligenţă ceea ce azi reuşesc (iluzoriu) prin stricta
valorificare a bojocilor. Ca să fiu cinstit, ideea că o astfel de perspectivă e încă foarte
îndepărtată mă irită... (Andrei Pleşu, Despre mânie, în Dilema veche)
.......................................................................................................................................

A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).