Biletul 31

[admin]

.......................................................................................................................................
Biletul nr. 31
Presa periodică, care în ţările libere, se numeşte o a patra putere în stat şi care
pretutindene, până şi în părţile pământului cele mai despotic ocârmuite, a agiuns a fi
o necesitate şi pentru guvernare şi pentru popoare; căriia şi unele şi altele îi fac
complimente şi-i solicitează aplauzele, acestă presă la români, este o inovaţie a căriia
origină datează de-abia de ieri. Nu sunt cincizeci de ani de când în Principate nu
străbătea poate cinci jurnaluri franceze şi doă germane; şi aceste încă de-abia se
cetea în casele a câţiva boieri şi cu deosebire în cabinetul domnilor, carii erau
îndatoriţi de cătră Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate părţile Europei şi de a le
împărtăşi la Constantinopol.
Nu sunt treizeci de ani când românii n-aveau încă o singură foaie periodică în
limba lor. În anul 1817, d. Racocea, translator românesc în Lemberg, publică, în
adevăr, prospectul unui jurnal ce era să iasă pentru întâiaşi dată româneşte; însă
planul său nu se putu aduce la împlinire. La 1822, dl. Z. Carcalechi, decanul
jurnaliştilor români de astăzi, cercă pantru a doua oară, în Buda, o asemine
întreprindere, dar aceasta era mai mult o revistă literară şi care curând şi căzu. În
1828, C. Rosetti din Valahia publică în Saxonia câteva numere a unui jurnal politic
românesc numit Fama Lipţcăi; în sfârşit, Eliad, la 1827, ceruse asemine voie de a
publica o foaie românească în Bucureşti, dar şi ocârmuirea de atunce nu-i încuviinţă
cererea. Şi aşa ceilalţi puţini bărbaţi ce pe atunce ar fi putut coopera la introducerea
presei periodice între români pierdură mai sperarea de a-şi realiza planul.
(Mihail Kogălniceanu, Jurnalismul românesc în 1855)
.......................................................................................................................................
A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).

[alin8930]

1. Perspectiva din care autorul analizează contribuţia paşoptiştilor la dezvoltarea presei periodice româneşti este una analitică şi critică. Intervine criteriul istoric în prezentarea perioadei dezvoltării presei scrise cuprinse de semnatarul articolului pe parcursul a nici cincizeci de ani. Acesta remarcă faptul că nu există o tradiţie în acest sens şi că la începutul perioadei analizate în Principate nu străbătea poate cinci jurnaluri franceze şi doă germane; şi aceste încă de-abia se cetea în casele a câţiva boieri şi cu deosebire în cabinetul domnilor, carii erau îndatoriţi de cătră Poarta Otomană de a aduna ştiri din toate părţile Europei şi de a le împărtăşi la Constantinopol. Mai mult, apariţia scrisului jurnalistic românesc periodic este situat în urmă cu treizeci de ani, remarcându-se un dificil proces de abordare, un demers practic îngreunat de condiţii sociale, istorice şi politice, dar mai ales educaţionale.
2. Sensul general al sintagmei jurnalismul românesc este de activitate constând în a strânge, a analiza, a verifica şi a prezenta informaţii referitoare la evenimentele curente, incluzând tendinţe, rezultate şi persoane. Sensul contextual al sintagmei jurnalismul românesc, folosită de Mihail Kogălniceanu, este acela de acumulare experimentală a unor fenomene culturale, politice şi literare, accelerată de nevoile unei naţiuni dornice de modernizare. De aceea, autorul constată ironic şi grav: acestă presă la români, este o inovaţie a căriia origină datează de-abia de ieri, sugerând decalajul creat între Occident şi lumea autohtonă.
3. Afirmaţia autorului: Presa periodică,… în ţările libere, se numeşte o a patra putere în stat …are ca punct de plecare ideea că presa are o putere nelimitată în influenţarea directă a opiniei şi a comportamentului publicului consumator de informaţie scrisă, de a manipula masele. Ziarele sunt mijlocul principal de direcţionare a opiniei publice potrivit voinţei emiţătorilor de mesaje, mai ales dacă este vorba despre jurnalişti credibili, cu experienţă, pentru publicul cititor. Datorită rolurilor sale de formare, influenţare şi/sau manipulare a opiniei publice, este clar că presa reprezintă o putere în orice stat democratic. De multe ori, anumite decizii politice sau juridice au fost influenţate de apariţia unor informaţii în presă. Aceasta nu este o situaţie foarte confortabilă pentru presă, deoarece trebuie să facă faţă unui număr crescut de condiţionări de natură politică, economică şi socială care, prin însumare, îi pot anula eficienţa acţiunii. Pentru a fi eficientă în acţiunile ei, presa trebuie să fie independentă; acest lucru este relativ atât pe plan naţional dar şi internaţional. Nu putem vorbi de o obiectivitate absolută deoarece şi presa este reprezentată de oameni, care pot fi mai mult sau mai puţin obiectivi, în funcţie de subiectul tratat, situaţie, implicarea sau neimplicarea în situaţia prezentată în presă, şi nu în ultimul rând, în funcţie de apartenenţa sau simpatia pentru un anumit segment politic, în funcţie de gradul de cultură şi de experienţa profesională a ziariştilor. Pe de altă parte, independenţa editorială a presei şi profitabilitatea ei nu pot fi păstrate într-o economie de piaţă. Ziarele, revistele, emisiunile sunt urmărite în funcţie de diverşi factori: cultură, educaţie, situaţie socială. Eu chiar cred că presa poate fi considerată o a patra putere în stat.